Simeze clujene – Vicky Tsalamata, condiția umană între crizele prezentului și timpul care trece

Expoziția artistei vizuale Vicky Tsalamata (Atena,Grecia) găzduită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca sub titlul La Comédie Humaine. The Human Condition in the 21st Century-curator dr Dan Breaz-propune o amplă reflecție asupra condiției umane, într-o lume marcată de crize, nesiguranță și transformări continue. Dincolo de diversitatea temelor abordate și a tehnicilor folosite, omul rămâne centrul de interes al unui demers artistic care urmărește fragilitatea existenței, vulnerabilitatea în fața morții, izolarea, înstrăinarea și incertitudinea viitorului.

Seria La Comédie Humaine (2019–2026) se înscrie într-un parcurs artistic mai amplu, continuând preocupări formulate anterior în ciclurile Life Is Wildly Unpredictable. Can We Talk About It? și I Can’t Breathe – Life Is Like a Slow, Deep Breath (2008–2014). Relația dintre aceste serii evidențiază continuitatea unei reflecții asupra existenței, în care imprevizibilitatea vieții, fragilitatea ființei și dificultatea de a găsi un echilibru într-o lume instabilă devin teme recurente. Dacă titlurile anterioare sugerează atât nevoia dialogului, cât și tensiunea unei respirații devenite metaforă a supraviețuirii, La Comédie Humaine extinde această perspectivă către o imagine mai amplă a condiției umane în secolul XXI. Experiența individuală se deschide astfel către dimensiunea socială, iar vulnerabilitatea omului capătă sens în raport cu crizele și contradicțiile lumii contemporane.

Concepută ca un parcurs prin mai multe etape ale creației, expoziția reunește serii de lucrări care pun în relație experiența individuală și realitățile sociale, memoria și prezentul, construcția și dezagregarea. O temă recurentă este trecerea implacabilă a timpului, percepută nu doar ca fenomen inevitabil al existenței, ci și ca expresie a instabilității și a fragilității umane. În această perspectivă, crizele sociale și emoționale nu sunt tratate ca evenimente izolate, ci ca manifestări ale unei condiții generale, în care omul caută repere într-o realitate tot mai nesigură.

Structura expoziției evidențiază coerența unei cercetări artistice desfășurate de-a lungul anilor. Seria Ordinea invizibilă care întrupează formele, în componentele sale A, B și C, indică preocuparea pentru raportul dintre ordine și formă, dintre ceea ce se vede și ceea ce rămâne ascuns. În lucrările reunite sub titlul Metapoliteysis, 2602 nopți adânci în lumina unei zile nesfârșite (2017–2018), experiența timpului și tensiunile lumii contemporane capătă o expresie proprie, într-un registru în care dimensiunea individuală se întâlnește cu cea colectivă.

Un loc central îl ocupă seria care dă genericul personalei, La Comédie Humaine (2019–2026), trimitere, prin titlu și prin perspectiva asupra existenței, la universul literar al lui Honoré de Balzac și la viziunea lui Dante asupra condiției umane. Comedia, în acest context, nu înseamnă neapărat veselie sau ironie, ci desemnează complexitatea spectacolului uman, cu contradicțiile, suferințele, aspirațiile și vulnerabilitățile sale. Omul apare prins între propriile alegeri și forțe pe care nu le poate controla, între nevoia de stabilitate și confruntarea permanentă cu schimbarea.

O altă direcție a expoziției se dezvoltă în jurul relației dintre natură și artă. Lucrările din seria Împletirea naturii cu arta (2025), rezultate în urma călătoriilor artistei în Cambodgia și a întâlnirii cu templele budiste khmere de la Angkor Wat, aduc în prim-plan memoria locurilor și capacitatea artei de a transforma experiența călătoriei într-o formă de reflecție vizuală. Utilizarea tehnicilor mixte și a printului de arhivă pe hârtie Hahnemühle din bumbac contribuie la materialitatea și expresivitatea acestor lucrări.

Dimensiunea urbană constituie o altă componentă importantă a demersului artistic. În seriile dedicate graficii extinse și orașelor utopice, dezvoltate în urma călătoriilor prin Europa (Luxemburg, Italia) și China (2007–2011), spațiul urban devine un teritoriu al imaginarului, al reconstrucției și al reconfigurării. Orașele propuse de artistă se situează la granița dintre utopie și distopie, între promisiunea unei lumi organizate și posibilitatea destrămării acesteia. În Hărțile urbane sunt călătorii (2011), introducerea fotografiei, a tehnologiei digitale și a printurilor, în dialog cu fabricarea manuală a hârtiei, extinde mijloacele de investigare a spațiului și a percepției.

Diversitatea tematică este susținută de o cercetare tehnică remarcabilă. Gravura în tehnica intaglio, tehnicile mixte, fotografia, tehnologia digitală, printurile și procedeele de fabricare manuală a hârtiei sunt integrate într-un limbaj vizual complex. Folosirea a 17 matrice de fier în anumite lucrări evidențiază amploarea procesului de elaborare și atenția acordată construcției imaginii. Tehnica nu reprezintă un simplu suport al ideii, ci participă activ la articularea ei, oferind formelor și suprafețelor o expresivitate care susține tensiunile tematice ale expoziției.

Dincolo de diferențele dintre serii, perioade și procedee, întregul parcurs expozițional este traversat de aceeași unică  întrebare: ce înseamnă să fii om într-o lume în care reperele se modifică permanent, iar viitorul rămâne incert? Răspunsul nu este formulat didactic, se construiește prin imagini, structuri și relații vizuale, lăsând privitorului libertatea de a-și recunoaște propriile neliniști și experiențe.

Prin amploarea cercetării, varietatea tehnicilor și coerența preocupărilor sale, expoziția Vicky Tsalamata depășește limitele unei simple prezentări retrospective. Ea devine o meditație vizuală asupra timpului, a fragilității și a destinului individual într-o societate traversată de crize (economice, medicale și de sănătate publică…). În centrul acestui univers rămâne, repet, omul, vulnerabil, uneori izolat și dezorientat, prezent în permanență, ca măsură a lumii și ca subiect al propriei istorii.

La comedie humaine. The Human Condition in the 21^st Century este demonstrația evoluției gândirii estetice a artistei elene. Și îÎn loc să avem o succesiune de teme, avem un parcurs cursiv și coerent, de la imprevizibilitatea vieții și nevoia de a comunica până la  reflecția amplă asupra condiției umane.

Demostene Șofron