Simeze clujene Noblețea și sângele albastru în pictura Lianei Corb

Există titluri care explică o expoziție înainte ca noi să apucăm să-i trecem pragul. Și există titluri care, dimpotrivă, ne deschid o ușă și ne lasă să intrăm fără să știm prea bine unde vom ajunge. Sânge albastru și alte păsări este un asemenea titlu.

La prima vedere, sângele albastru ne duce spre noblețe, genealogie, blazoane, palate, portrete solemne și personaje care au avut privilegiul de a fi pictate pentru posteritate. Păsările, păsările vin dintr-o cu totul altă lume, una a libertății, a instinctului, a zborului și, de ce nu, a unei anumite impertinențe. De aici începe și jocul Lianei Corb. Pentru că în această expoziție deschisă la Annie Klaus Gallery, noblețea nu mai este chiar atât de solemnă pe cât ne-am obișnuit să o vedem. Personajele coboară de pe piedestal. Își pierd pentru o clipă aerul oficial și intră într-o zonă mult mai omenească. O zonă a capriciului, a vanității, a fragilității, a instinctului și chiar a ridicolului. Acesta este și unul dintre marile merite ale artei Lianei Corb. Să ne amintească faptul că, dincolo de rang, costum și blazon, există întotdeauna un om.

Liana Corb merge mai departe. Nu inventează aceste personaje de la zero. Le caută și le găsește în memoria noastră vizuală. Le găsește acolo unde au fost lăsate de maeștri ai picturii europene. Mă refer la Fata cu cercel de perlă a lui Vermeer. Recunoaștem universul portretistic aristocratic al lui Van Dyck, o recunoaștem pe Infanta Margarita a lui Velasquez. Și tocmai în momentul în care știm ce privim, Liana Corb intervine. Nu copiază, nu reproduce, nu încearcă deloc să refacă prestigiul original. Intră în dialog cu el. Aceasta este marea provocare a acestei expoziții. Pentru că o operă care continuă să trăiască este o operă care continuă să provoace priviri noi, abordări noi. Astfel, Vermeer, Van Dyck sau Velasquez, Frida Kahlo chiar, nu sunt autorități intangibile cum s-ar putea crede la prima vedere. Sunt, chiar și peste secole, partenerii de dialog ai Lianei Corb. Întâlnirea dintre ei produce ineditul. Personajele își păstrează identitatea, dar își schimbă destinul. Imaginile celebre devin materie vie. Sunt recunoscute și, în același timp, contrazise. Sunt respectate și ironizate. Sunt păstrate și, totodată, transformate. Le aduce din muzeu în prezent. Descoperim astfel că nu mai sunt atât de diferite de noi. Privite din perspectiva timpului, personajele propuse de Liana Corb-prinți, infante, doamne, aristocrați sau nu…-sunt ființe care încearcă să-și depășească condiția. Unele au vrut putere, altele frumusețe, nemurire de ce nu. Pictura le oferă această nemurire. Pentru că Liana Corb le oferă o nouă viață. Acesta este sensul cel mai frumos al reinterpretării. Nu să repeți ceea ce a fost, ci să descoperi ce mai poate deveni. Or, în această expoziție, istoria nu mai stă cuminte ca într-un muzeu. Își schimbă expresia. Își ia zborul. De aici și alte păsări începe să aibă sens. Păsările devin metafora libertății, a zborului, dar și a unei anumite animalități care contrazice rigiditatea rangului.

Dacă sângele albastru este memoria nobleței, alte păsări sunt libertatea Lianei Corb de a se desprinde de acea memorie și de a o transforma în ceva al ei, propria amprentă. Aș îndrăzni să vorbesc despre o sensibilitate suprarealistă contemporană, folosită anume pentru reinventarea imaginilor consacrate.

Ce se întâmplă când nobilii coboară de pe piedestal? De la această întrebare și răspunsurile găsite începe cu adevărat Sânge albastru și alte păsări. Un dialog curajos al artistei cu memoria picturii și a timpului. Liana Corb construiește un arbore genealogic imaginar al picturii, în care descendența nu mai este una de sânge, ci de imagini. Sângele albastru al personajelor se amestecă cu sângele viu al picturii contemporane. Și sânge viu înseamnă în acest caz, cubul Kubrick, ciocolata Toblerone, nutella, o basculantă, un cod de bare, reclama la Adidas, înghețata pe băț, obiecte care aparțin universului nostru, comercial, domestic, industrial, publicitar. Totul coexistă. Istoria și reclama, portretul și ambalajul, blazonul și codul de bare, pasărea și omul, pictura veche și cultura pop. Iată cum un obiect de supermarket devine la fel de important ca un personaj aristocratic. Această inversare este una dintre sursele farmecului expoziției. Liana Corb nu așează lumea contemporană în fața celei vechi. Le obligă să conviețuiască pe aceeași pânză. Caz în care memroia capătă alte dimensiuni.

Demostene Șofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.