Ars chitarae: Cele trei chipuri ale chitarei: memoria, prezentul, promisiunea viitorului

Cea de-a doua seară de recitaluri din cadrul Festivalului Internațional de Chitară Transilvania a propus publicului clujean o veritabilă călătorie prin universuri stilistice și generații interpretative diferite. De la rafinamentul clasic și romantismul chitarei secolului al XIX-lea, la marile construcții ale repertoriului modern și până la explozia de culoare a muzicii latino-americane și a tangoului, cele trei recitaluri au conturat, fiecare în felul său, posibilitățile aproape inepuizabile ale instrumentului.

Festivalul, ajuns în acest an la cea de-a XXIV-a ediție, își desfășoară programul la Cluj-Napoca între 26 și 30 august și propune, alături de competițiile dedicate tinerilor chitariști și de masterclass-uri, o serie de recitaluri susținute de invitați români și internaționali.

Prima apariție a serii i-a aparținut tinerei Maria Tiron (16 ani, clasa a X-a, Liceul de Arte ”Tudor Jarda” Bistrița, clasa prof. Valentin Pop), într-un recital construit în jurul unor pagini semnate de D. Kellner/Phantasiaîn re major și Napoléon Coste/Les Soirees d Auteuil, repertoriu care a adus în prim-plan eleganța și rafinamentul chitarei romantice. A fost, prin însăși alegerea programului, o întoarcere către una dintre epocile fundamentale în constituirea repertoriului solistic al chitarei moderne.

În muzica lui Napoléon Coste, chitara depășește condiția unui simplu instrument de salon și își asumă ambiția discursului amplu, bogat în nuanțe și în subtilități de construcție. Pentru un tânăr interpret, un asemenea repertoriu presupune nu doar siguranță tehnică, ci și capacitatea de a înțelege stilul, frazarea și acel echilibru delicat dintre strălucire și intimitate specific romantismului chitaristic. Recitalul Mariei Tiron a avut astfel meritul de a deschide seara într-o atmosferă de sobrietate și eleganță, propunând un dialog firesc cu tradiția instrumentului.

Dacă primul recital a privit către universul clasic și romantic, apariția lui Samuel Duciuc (laureatul ediției 2025 a Concursului Internațional de Chitară Transilvnia; profesor al Școlii de Arte ”Ion Irimescu” Suceava) a mutat accentul spre o arhitectură repertorială mult mai amplă și mai contrastantă. Programul său a traversat spații muzicale și estetice diferite: de la lirismul și spiritul profund personal al lui Agustín Barrios Mangoré/Vals op 8 nr.4, la rigoarea lui Johann Sebastian Bach, prin Partita nr. 1, apoi către intensitatea dramatică a lui Joaquín Rodrigo, în Invocación y danza, pentru a se încheia cu una dintre creațiile reprezentative ale repertoriului contemporan pentru chitară, Sonata nr. 2 „Del caminante” de Leo Brouwer.

O asemenea succesiune de lucrări poate fi citită și ca o provocare adresată interpretului: aceea de a schimba nu doar limbajul, ci și maniera de a gândi sunetul. Barrios cere cantabilitate și spontaneitate, Bach – claritate și disciplină a construcției polifonice, Rodrigo – tensiune și dramatism, iar Brouwer – libertatea de a pătrunde într-un univers sonor în care tradiția și modernitatea se întâlnesc într-o formulă extrem de personală.

Samuel Duciuc, unul dintre reprezentanții tinerei generații de chitariști români și laureat al mai multor competiții, își construiește deja un parcurs artistic remarcabil, activitatea sa îmbinând recitalul, studiul aprofundat și pedagogia. Programul prezentat la Cluj a avut, dincolo de dificultatea fiecărei partituri, coerența unei călătorii: de la expresia individuală la rigoarea formei, de la evocare la dans, de la introspecție la energie.

Punctul culminant al serii a fost recitalul susținut de Julia Trintschuk, una dintre prezențele internaționale importante ale actualei ediții. Chitarista este cunoscută pentru amplitudinea repertoriului și pentru activitatea sa internațională, concertând în numeroase țări și desfășurând, în paralel, o activitate pedagogică la Universitatea de Muzică din Karlsruhe, Germania.

Programul său a deschis porțile către o altă lume: aceea a ritmului, a dansului, a nostalgiei și a pasiunii latino-americane. Lucrările semnate de Ernesto Lecuona/La comparsa, R.Hernández/Cachita, MM Ponce/Variations sur ”Folia de Espana” et Fugue, V. Parra/Gracias a la vida, C. Varela/Una palabra și Consuelo Velázquez, cu binecunoscutul Bésame mucho, au pregătit terenul pentru întâlnirea cu universul lui Astor Piazzolla. Cele patru tangouri prezentate – Invierno porteño, Oblivion, La muerte del Ángel și Yo soy María – au alcătuit o adevărată suită de imagini sonore. În muzica lui Piazzolla, tangoul tradițional se transformă: devine concertant, dramatic, melancolic, uneori violent, alteori aproape șoptit. Este o muzică a contrastelor, în care pulsația dansului coexistă cu singurătatea, iar gestul spectaculos poate fi urmat, într-o singură clipă, de o confesiune de o fragilitate tulburătoare.

Prin această succesiune de pagini muzicale, Julia Trintschuk a oferit serii o dimensiune aparte, demonstrând încă o dată capacitatea chitarei și a vocii de a absorbi și de a recrea universuri sonore dintre cele mai diferite. Repertoriul său, așa cum este și profilul său artistic, traversează epoci și stiluri, de la muzica veche până la creația contemporană.

Privite împreună, cele trei recitaluri au alcătuit mai mult decât o simplă succesiune de apariții scenice. Ele au oferit imaginea unei chitare aflate într-un permanent dialog cu propriul trecut și cu prezentul: chitara romantică a lui Coste, universul plurivalent al lui Bach, Barrios, Rodrigo și Brouwer, apoi explozia de culoare ibero-americană și tangoul lui Piazzolla.

A fost, în fond, o seară despre diversitate. Despre felul în care același instrument poate deveni când voce intimă, când orchestră în miniatură, când spațiu al meditației și al construcției polifonice, când, în cele din urmă, instrument al dansului și al pasiunii.

Festivalul Internațional de Chitară Transilvania își continuă astfel parcursul, iar această seară a demonstrat încă o dată că forța unui festival nu stă doar în numele mari ale invitaților, ci și în posibilitatea de a pune pe aceeași scenă generații, școli și sensibilități diferite. Între recitalul unei tinere laureate, maturitatea unui interpret român aflat în ascensiune și personalitatea unei artiste cu o solidă carieră internațională, chitara și-a arătat, pentru câteva ore, cele trei chipuri ale sale: memoria, prezentul și promisiunea viitorului.

Demostene Șofron