Marca poștală, între utilitate și memorie

Marca poștală este o inovație relativ recentă la scara istoriei. Introdusă în secolul al XIX-lea pentru a certifica plata anticipată a serviciului poștal, timbrele au dobândit repede și o funcție simbolică: imaginile imprimate pe acestea au purtat peste granițe efigii, monumente, evenimente istorice, opere de artă, elemente ale identității statelor emitente, plante, animale și altele. În acest sens, marca poștală poate fi apropiată de bancnotă prin iconografia oficială și prin capacitatea sa de reprezentare națională.

Pentru generațiile mai vârstnice, timbrele au făcut parte din viața cotidiană: au însoțit scrisorile, vederile și felicitările sau au fost păstrate în clasoare și transformate în colecții. Uneori, cele două utilizări se întâlneau, iar o scrisoare primită devenea și sursa unei noi piese filatelice.
În prezent, corespondența digitală a redus drastic scrisul epistolar. Scrisorile personale, cărțile poștale și felicitările tipărite nu au dispărut însă complet. Ele sunt folosite tocmai pentru a sublinia implicarea personală a expeditorului și caracterul special al mesajului. În corespondența instituțională de mare volum, timbrul clasic a fost în bună măsură înlocuit de imprimări de francare, etichete poștale sau mențiuni aplicate direct pe plic.
Marca poștală continuă să supraviețuiască mai ales prin funcția sa culturală și colecționistică. Se regăsește în corespondența ceremonială, în colecțiile filateliștilor și în comunitățile internaționale de postcrossing, ai căror membri trimit cărți poștale unor persoane necunoscute din întreaga lume și aleg adesea timbre cu o grafică sau cu o tematică aparte.

Astăzi filatelia nu mai este hobby-ul de masă din deceniile trecute, ci mai degrabă o preocupare culturală și colecționistică de nișă, practicată în mare parte de un public matur. Ea rămâne însă solid organizată la nivel internațional, prin federații naționale, expoziții mondiale, licitații, cercetare de specialitate și comunități digitale.
În România, Romfilatelia continuă să introducă în circulație emisiuni dedicate istoriei, patrimoniului cultural, personalităților naționale, florei și faunei, multe dintre acestea fiind concepute și ca produse de colecție. Chiar dacă filatelia nu mai are răspândirea socială din a doua jumătate a secolului trecut, Federația Filatelică Română, asociațiile locale în domeniu, târgurile și expozițiile filatelice mențin activ un nucleu de colecționari. Clujul se numără printre centrele locale cu o activitate filatelică stabilă.

În acest context s-a înscris și evenimentul aniversar „Ioan Constantinescu 90”, organizat vineri, 31 iulie 2026, la Galeria „Academica” a Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca. Manifestarea a fost co-organizată de Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Asociația Filateliștilor din Județul Cluj și Editura Școala Ardeleană.
Aniversarea celor 90 de ani împliniți de Ioan Constantinescu a oferit prilejul readucerii în atenția publicului a unei preocupări aflate la intersecția dintre cultură, istorie, comunicare și economie: filatelia.
În profilul cultural al lui Ioan Constantinescu, activitatea filatelică ocupă un loc central. Colecționar și cercetător al istoriei poștale locale, acesta este președinte de onoare al Asociației Filateliștilor din Cluj-Napoca. Omagierea sa s-a construit în jurul a două momente dedicate filateliei locale: conferința „68 de ani de filatelie la Cluj” și relansarea volumului consacrat istoriei acestei preocupări în oraș „Filatelia clujeană. Istorie, pasiune, valoare”, apărut sub cooordonarea lui Ioan Constantinescu. Cifra de 68 de ani trimite la anul 1958, când a fost constituită Asociația Filateliștilor din Cluj-Napoca.
Amfitrionul manifestării a fost pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca. Actorul Dorel Vișan a extins dimensiunea culturală a întâlnirii prin recitarea a două poezii de Adrian Păunescu. Prelegerea susținută de Ioan Constantinescu a fost completată de intervențiile poetului Horia Bădescu și ale chirurgului și eseistului Teofil Lung.
Evenimentul a fost inclus în seria „Seniorii Clujului: lectura unește, cititul întinerește”, inițiativă culturală și comunitară prin care sunt organizate întâlniri dedicate persoanelor vârstnice, având ca obiective promovarea lecturii, valorificarea istoriei locale și reducerea izolării sociale. De altfel, la manifestare cea mai mare parte a publicului a fost alcătuită din seniori clujeni.

Prelegerea lui Ioan Constantinescu a urmărit atât evoluția internațională și națională a filateliei, cât mai ales dezvoltarea acesteia la Cluj.
Potrivit volumului coordonat de filatelistul clujean, în primăvara anului 1946 a fost constituit un cerc filatelic de către un grup de colecționari care obișnuiau să se întâlnească duminica la poștă. Sub conducerea lui Vasile Erös, reuniunile au devenit o formă de instruire reciprocă, un loc pentru schimbul de experiență și pentru completarea colecțiilor. Schimburile de mărci poștale reprezentau o componentă firească a întâlnirilor.
Crearea, în 1958, a Asociației Filateliștilor din Cluj-Napoca a oferit activității locale o structură mai clară și a contribuit la dezvoltarea sa organizatorică și calitativă. În jurul asociației s-au reunit, în diferite perioade, colecționari proveniți din medii profesionale și generații diverse, iar expozițiile, simpozioanele și publicațiile de specialitate au transformat pasiunea individuală într-o activitate culturală a comunității.

Cronologia exactă a începuturilor filateliei organizate la Cluj rămâne însă un subiect care merită aprofundat. Volumul plasează în 1946 înființarea primului cerc filatelic organizat.

Într-o epocă în care mesajele ajung instantaneu și lasă tot mai puține urme materiale, filatelia păstrează ceea ce comunicarea digitală pierde adesea: obiectul, contextul și memoria unei epoci. Omagierea lui Ioan Constantinescu nu a fost doar aniversarea unui colecționar, ci și reafirmarea unei tradiții clujene capabile să transforme un mic petic de hârtie într-un document de istorie, într-un obiect de cultură și într-un prilej de întâlnire între oameni.

Dan CRIȘAN

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.