Măsură excepțională la BAC 2026: Proba obligatorie a profilului, matematică, respectiv istorie, se amână pe miercuri din cauza caniculei

Cea de-a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat 2026, proba la disciplina obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie) – proba Ec) programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj. Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă), informează aceiași reprezentați.

Potrivit acelorași surse, prin această măsură se are în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat. Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie, mai precizează reprezentanții ISJ Cluj.

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.