Detenție pe viață pentru femicid

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced.

S-au înregistrat 284 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri. Ca să intre în vigoare, e nevoie ca legea să fie promulgată de președintele Nicușor Dan.

Dacă proiectul de lege va fi promulgat, femicidul va fi pedepsit la fel ca omorul calificat – cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenție pe viață.

Proiectul defineşte „femicidul” ca uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a lovirilor, vătămărilor cauzatoare de moarte sau a altor infracţiuni intenţionate urmate de deces, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de altă persoană.

Organele de poliţie, cele judiciare şi instituţiile de medicină legală vor colecta anual date relevante privind femicidul, violenţa domestică şi infracţiunile asociate, în scopul cunoaşterii dimensiunii femicidului şi a riscului de femicid, al studierii cauzelor omorurilor săvârşite în cadrul violenţei domestice şi a efectelor acestora, a frecvenţei condamnărilor şi a cuantumului pedepselor, pentru creşterea eficacităţii măsurilor privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced.

Totodată, proiectul prevede educaţie pentru egalitate de gen şi prevenirea violenţei în programele şcolare, conform Convenţiei de la Istanbul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.