Opera Națională Română Cluj-Napoca Simon Boccanegra, un altfel de Verdi. Și totuși…Verdi

În cronologia operelor, Simon Boccanegra ocupă poziția 21-a, cu două premiere dacă admiteți concretul, Teatro La Fenice din Veneția/12 martie 1857/libretist Francesco Maria Piave, respectiv Scala din Milano, 24 martie 1881, libretul îmbunătățit de Arrigo Boito. Simon Boccanegra are parte de revizuirea libretului, reluarea lui într-o formă mult, mult îmbunătățită, pentru a face accesibilă acțiunea, stufoasă, greu de urmărit, premiera din 1857 fiind primită cu reticență de public și critici.

A doua variantă, 1881, se dovedește a fi de succes. Rămâne însă titlul verdian cel mai greu de pus în scenă din cauza, repet, acțiunii complicate. Varianta operă în concert este mai la îndemână, este soluția cea mai bună.

Sincer să fiu, este departe de a fi sau a deveni hit de genul Traviata, Nabucco, Rigoletto, Bal mascat, Trubadurul, Aida, Don Carlo. Muzica este frumoasă. Are forță  dramatică și adâncime expresivă ce personalizează și dau consistență caracterelor și acțiunilor lor, orchestrație profundă în spiritul dramei, ansambluri destul de sofisticate, este deopotrivă subtilă și complexă. Este de văzut, chiar dacă la prima vedere pare a fi un altfel de Verdi. Ariile, spre deosebire de titlurile amintite anterior, sunt mult mai puține. De amintit sunt în acest caz, ariile Il lacerato spirito/Fiesco, Come in quest ora bruna/Maria, Plebe Patrizi Popolo/Simon, Cielo pietoso sau Sento Avvam/Gabriele Adorno, L atria magion vedere/PaoloAlbiani, duetele Simon/Fiesco (Suona ogni labbro), Maria/Gabriele (Vieni a mirar la cerula), Simon/Maria (Orfanella…, dar și Figlia a tal nome io palpito), trio-urile Paolo/Simon/Pietro (Che rispose), Gabriele/Simon/Paolo (Paolo, mio duce)…

Regizorului italian Roberto Scandiuzzi nu i-a fost deloc ușor. Reușita punerii în scenă se datorește modului în care a construit personajele, relațiile dintre ele, solistică și joc scenic asociate organic pentru a asigura cursivitatea și coerența acțiunii. Relațiile interpersonale fac diferența. Dar Roberto Scandiuzzi optează și pentru esențializarea textului și acțiunii, în ideea înțelegerii și aprofundării tematice, dar și a complexității relațiilor sociale ale timpului respectiv. Și același lucru îl pot spune și despre relațiile personaje-spațiu, personaje-obiecte, mișcare într-un spațiu ingenios conceput, merit  al scenografei Anca Pintilie. Decorul și costumele-cadru vizual sugestiv-introduc publicul în atmosfera Genovei de secol XIV, plusul venind din contribuțiile echipei, Luca Attili (design video), Lorenzo Caproli (lighting design). Toate la un loc susținând adevărurile socio-politice ale timpului, cu public prins ca martor al derulării evenimentelor.

Cele două distribuții plus echipa artistică-Corneliu Felecan/dirijor cor, Iulian Dumitraș/asistent regie, Cristina Albu și Diana Todea/regie scenă culise, Nagy Gergo, Lucian Dușa și Adelina Sabău/pregătirea muzicală, Monica Denițiu și Liana Oltean/sufleori-sunt dovada efortului creator ce evidențiază și dă substanță comunicării interpersonale și textului dramatic. Și nu uitați, acțiunea este stufoasă, trebuie urmărită cu atenție.

Echipa solistică este omogenă, experimentată, chiar dacă sunt nu mai puțin de 11 debuturi în rol, mai rar așa ceva pe o scenă lirică. Este vorba despre Florin Estefan/Cătălin Țoropoc (Simon Boccanegra), Sulkhan Jaiani/Corneliu Huțanu (Jacopo Fiesco), Paula Iancic/Tatiana Lisnic (Maria Boccanegra), Teodor Ilincăi/Cristian Mogoșan (Gabriele Adorno), Molnar Zoltan (Pietro), Iosia balteș (Căpitanul), Ștefania Barz (O slujnică). Sunt artiști cu știința compunerii rolurilor, capabili să ofere personajelor n măști, atitudini și gesturi comportamentale. Pentru baritonul Mihai Damian rolul Paolo Albiani nu a fost debut, îl consider o utilă repetiție pentru Concursul Internațional Operalia 2025, de la Sofia, final de octombrie. Este vocea care sigur ne va reprezenta cu cinste, garanție a reușitelor vocal-interpretative, nu numai pentru Simon Boccanegra sau Operalia, ci și pentru viitoare roluri, voci bine conduse și bine puse în valoare.

Titlul cere din start experiență dirijorală, am avut-o grație Maestrului David Crescenzi. Maestrul care a pregătit tetul muzical cu atenție, în favoarea sa stând argumente solide, de la cultivarea detaliului și a planurilor sonore echilibrate la nuanțarea rafinată, riguros ca tempi și echilibru al întregii construcții sonore, suflu de largă respirație verdiană prin gestică adecvată.

Orchestra (omogenitate, dezvoltări timbrale, ritmice și expresive, rafinată distribuuție a accentelor și nuanțelor în fiecare notă în parte) și Corul (partitură ce pretinde sensibilitate, finețe, lirism, tușe viguroase, forță și amploare a vocii) sunt la înălțime.

Căutați să vedeți Simon Boccanegra. Este un altfel de Verdi, dar unul care merită și trebuie cunoscut și prin acest titlu a cărui a doua premieră, 1881, este la 10 ani după Aida/1871, cu uși deschise spre Otello/1887 și Falstaff/1893. Plusul vine și din istoria care reține numele Boccanegra, Guglielmo (conducător al popoprului și dictator între 1257 și 1262) și cel al nepotului său Simone, primul doge ale Genovei (d. 1363). Încă un lucru important, este o operă cu un puternic iz politic, cel al conflictelor sociale și familiale deopotrivă.

Demostene Șofron

Foto Nicu Cherciu

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.