David se opune interzicerii cumulării pensiei cu salariul

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a subliniat, miercuri seară, că este de aceeaşi parte a bariadei cu sindicatele din învăţământ în problema cumulării pensiei cu salariul, explicând că pentru Educaţie este fundamental ca dascălii pensionari să-şi continue munca la catedră. El a precizat că a început discuţia cu premierul Ilie Bolojan pentru a-i explica necesitatea păstrăzii acestor pensionari, mai ales că ei nu primesc salariu pentru 12 luni. ”Educaţia a dat ce a trebuit pentru măsurile de criză. E momentul să ne oprim”, a transmis ministrul Educaţiei.

”Aici sunt pe aceeaşi parte a baricadei cu sindicatele. Am început discuţia cu premierul Bolojan pentru că Educaţia a intrat în primul pachet de măsuri, atenţie, nu de reformă, ci măsuri de criză, asta pentru că noi începem şcoala în septembrie (…) Într-adevăr, contribuţia celor pensionaţi este foarte importantă pentru sistem şi am să explic premierului faptul că aceşti oameni nu se reangajează. Ei pur şi simplu ţin nişte activităţi punctuale, într-un contract de un anumit tip, contract valabil atâta timp cât este şcoală. Deci nu sunt angajaţi pe 12 luni şi primesc salariul ca un titular sau ca un suplinitor”, a declarat ministrul Educaţiei.

Acesta a precizat că este ”fundamental” ca pensionarii să continue să predea.

”Educaţia a dat ce a trebuit pentru măsurile de criză. E momentul să ne oprim şi ăsta e semnul că începem să gândim pentru creştere în Educaţie. Voi avea discuţia cu premierul, am început-o, şi mâine voi avea o continuare a acestei discuţii”, a mai spus David.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.