Aniversări clujene. Dorel Vişan, 80! Pene din imensa aripă a timpului

Aniversarea lui Dorel Vişan mă duce cu gândul la cele scrise de învăţaţii lumii. M-am gândit prin urmare, la cele scrise de Robert Orben, “Cele mai frumoase aniversări ale zilei de naştere sunt cele ce n-au venit încă”, m-am gândit şi la cele scrise de Jacques Prevert (“În fiecare zi îţi poţi aniversa viaţa”), de Jean Paul Richter (“Aniversările noastre sunt pene din imensa aripă a timpului”), dar şi la Mark Twain şi la cât de actuală este maxima sa, “Viaţa ar fi infinit mai fericită dacă ne-am naşte la vârsta de 80 de ani şi ne-am apropia treptat de cea de 18 ani”. Cât adevăr se află în aceste vorbe, câtă actualitate şi cât de nimerite sunt pentru Maestrul Dorel Vişan.

Scriu rândurile de faţă din postura de fericit spectator, din postura omului care a intrat pentru prima dată în sala Naţionalului clujean în 1966, rămânându-i fidel până în zilele noastre. Dar şi din postura spectatorului din sălile cinematografelor, cu amintirile cele mai plăcute. Toate însă venind în ajutorul meu în aceste zile, putând face comparaţii sau/şi apropieri.

Teatrul… Cu arta teatrală a Maestrului Dorel Vişan m-am întîlnit pentru prima dată, odată cu Vlaicu Vodă, 1966, regia Val Mugur, spectacol urmat de Femeia îndărătnică, Caligula , Astă seară se joacă fără piesă, Un vis din noaptea miezului de vară, Un om muşcat de oaie, O noapte furtunoasă, Conu leonida faţă cu reacţiunea, Mobilă şi durere, Familia Toth, Tartuffe, Divorţ în stil italian, Unchiul Vanea, Într-un parc pe o bancă,… A fost să fie actorul, a fost să fie regizorul de teatru, la fel de inspirat şi original. Şi nu în ultimul rând, trebuie amintită şi calitatea de director al Naţionalului clujean între 1993 – 2000

Filmul ? Film înseamnă peste 50 de roluri, de la Păcală la Iacob, Moromeţii, Bietul Ioanide, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Iarba verde de acasă, Cocoşul decapitat, Pădureanca, Tănase Scatiu, Castelul din Carpaţi, Rug şi flacără, Senatorul melcilor, …, practic colaborări cu nume de vârf ale cinematografiei cum sunt Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Malvina Urşianu, Alexandru Tatos, Lucian Pintilie, Tudor Giurgiu, Cristian Mungiu,…

Scriitorul ? Cinci sunt volumele până în prezent, De vorbă cu Domnu, Voi veni cu fluxul, Vremea cireşelor amare, Păcate, Psalmi. Cu alte cuvinte, în scriitorul Dorel Vişan regăsim actorul şi în egală măsură, Omul care este Dorel Vişan. Şi voi încheia rândurile de faţă cu cele scrise nu de mult, chiar de Dorel Vişan, citez, “Credinţa mea, pe care o propovăduiesc pe unde pot, este că un artist nu trebuie să facă roluri, ci să recreeze destine. Mă consider un norocos, deşi am trăit multe întâmplări pe care nu le-am pus pe seama norocului. […] Poate singurul meu regret este cel pe care l-am spus la finalul filmului «Magnatul» în personajul pe care l-am făcut atunci: «Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc”.

Acesta este Dorel Vişan, portret în mişcare, mai bine spus, portrete în mişcare cu fiecare rol şi cu fiecare prezenţă. Şi sunt ferm convins că vor urma şi altele pentru că nu-i aşa, cele mai frumoase aniversări vor fi cele care vor veni, tot atâtea pene din imensa aripă a timpului.

Demostene ŞOFRON