Zece administratori de firme din Cluj, deferiţi instanţei

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Cluj au trimis în judecată zece administratori ai unor societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul în acest caz fiind de aproape 12 milioane lei.
Potrivit unui comunicat al DNA, Dumitru Trif, Nelu Florin Duluş, Dorel Negrea, Marius Nicu Suciu, Avram Dinu Vasile, Lucian Cordoş, Gabriel Cosmin Chichea, Gabriel Cristian Roşca, Rareş Alin Dobre şi Alin Mihai Marinescu Chineaţă au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală sau complicitate la această infracţiune. Procurorii susţin că Dumitru Trif, Nelu Florin Duluş, Dorel Negrea, Marius Nicu Suciu, Avram Dinu Vasile şi Lucian Cordoş au înregistrat în contabilitate, în perioada septembrie 2010 – decembrie 2011, mai multe facturi fiscale privind achiziţii de cereale, emise de societăţile comerciale ale celorlalţi patru inculpaţi, fără a avea la bază operaţiuni reale.
Plata contravalorii facturilor fictive a fost realizată prin transfer bancar, însă, după încasarea sumelor, Gabriel Cosmin Chichea, Gabriel Cristian Roşca, Rareş Alin Dobre şi Alin Mihai Marinescu Chineaţă au retras banii în numerar din conturi şi i-au restituit firmelor plătitoare. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 11.906.142 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA sustrase de la plată.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă faţă de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor şi unor societăţi comerciale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.