Peste 10 kilograme de obiecte vechi şi bijuterii, descoperite asupra unui cetăţean chinez pe Aeroportul Cluj-Napoca

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Cluj-Napoca, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Cluj-Napoca au descoperit în bagajele unui cetățean chinez peste 10 kilograme de obiecte vechi şi bijuterii din metal alb, presupuse a fi din argint, fără a deține documente legale.

„În data de 6 mai, în jurul orei 14:20, la PTF Aeroport Cluj-Napoca s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, călătorind pe ruta Cluj-Munchen-Beijing, un cetăţean chinez în vârstă de 32 de ani. Cu ocazia controlului de securitate, lucrători din cadrul Brigăzii Antitero ne-au informat că au suspiciuni cu privire la bagajele persoanei în cauză, fapt pentru care poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit al acestora. Astfel, au fost descoperite mai multe obiecte vechi şi bijuterii din metal alb (cercei, inele, brăţări), susceptibile a fi din argint, în greutate totală de 10.737 grame. Cu privire la bunurile descoperite, cetăţeanul chinez a declarat că le-a achiziţionat de la diverse persoane, din diferite târguri de antichități” – informează Poliția de Frontieră Română.

Întreaga cantitate de bunuri a fost reţinută de către autoritatea vamală, urmând a fi predată Trezoreriei Cluj şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj, în vederea evaluării şi expertizării, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.