A revenit zăpada, la Gherla

După o perioadă destul de lungă (mai mult de o lună), şi pe Valea Someşului Mic a revenit zăpada. La sfîrşitul săptămînii trecute a nins peste tot, la Gherla stratul zăpezii depăşind 5 centimetri.

Edilii oraşului au şi luat primele măsuri şi au curăţat străzile centrale, iar la începutul acestei săptămîni cele 3 maşini şi utilaje de deszăpezire aparţinînd SC ADP SA au revenit pe străzile urbei. Au fost împrăştiate materiale antiderapante, adică sare şi nisip, pe toate cele 106 străzi de pe raza localităţii, dar şi pe strada Hăşdăţii care duce spre cele două sate componente ale municipiului, Hăşdate şi Silivaş. La fel s-a acţionat şi pe uliţele satului Băiţa.

Avînd în vedere creşterea alarmantă a furturilor în parcul municipiului, recent s-a îmbunătăţit mult iluminatul public pe aleile zonei de agrement, prin grija Primăriei fiind montate noi corpuri moderne de iluminat. A şi fost necesară această măsură, fiindcă nu de mult în parcul central era o beznă de nu te vedeai.

Iată că la Gherla s-a făcut ordine şi în această privinţă, iar primarul municipiului, ing. Marius Sabo ne-a spus că în acest an doreşte şi remenajarea acestei adevărate oaze de linişte (puţine oraşe mici din ţară au un parc atît de frumos!). Domnia sa are mai multe proiecte în domeniul refacerii zonelor verzi de pe teritoriul oraşului, cîndva renumit prin multitudinea şi diversitatea parcurilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.