Sărbătoarea „Fiii Satului” la Buza

 Micuţa localitate de sub Dealul Ascuţit depăşeşte uşor mia de locuitori, fapt pentru care îşi pierduse şi statutul de comună înainte de 89, devenind un fel de… apendice teritorial al comunei Ţaga. Spun apendice, deoarece măsura luată de fostul regim totalitar nu a fost agreată de cele două comunităţi vecine, care, deşi colaborau bDSC04103ine în sectorul agriculturii, au suficiente particularităţi, ce le consolidează hotarele. Una din pledoariile din acea vreme se cantona pe componenta etnică, care se menţine într-un permanent echilibru, armonie şi respect reciproc. Grija zilei de azi şi de mîine îi solidarizează pe cetăţeni şi le generează vigoarea necesară conectării la imperativele confortului european.

Cu paşi mărunţi dar siguri, comuna se desprinde de balastul trecutului, iar dimensiunile noului devin tot mai vizibile. Bunăoară, la cea de-a XII-a ediţie a serbării ,,Fiii Satului Buza”, desfăşurată duminică la Obor – unde matinal a avut loc şi anualul tîrg de animale, la care nu fost prezentă nicio vacă cu…limbă albastră – cei ce s-au întors în satul copilăriei au fost plăcut surprinşi de schimbările edilitar-gospodăreşti aduse prin implementarea programului european de 2,5 milioane euro accesat pe Măsura 322.

Din datele statistice oferite de primarul comunei, domnul Czegher Ştefan, am reţinut că acest program integrat a mijlocit asfaltarea, în premieră, a 6,3 km de străzi, a fost complet renovat şi dotat cu cele necesare Căminul cultural al localităţii, a fost modernizat şi mansardat (tot prin ample lucrări de renovare) sediul Primăriei, iar pentru bătrînii satului şi din împrejurimi a fost construit un Cămin pentru vîrstnici, cu 50 de locuri în apartamente, cabinet medical, club, bucătărie, sală de mese şi o serie de anexe, totul în finisaje şi dotări de ultimă generaţie.

Desigur, nici bugetul WP_20141005_13_46_42_Prolocal nu a fost scutit de eforturi investiţionale, ne-a mărturisit economista Dana Cheţa, contabila Primăriei, de unde s-au alocat sume importante pentru asfaltarea unor uliţe mai importante ale localităţii şi modernizarea dispensarului medical, unde a fost deschisă şi o farmacie de unde persoanele suferinde îşi procură medicaţia necesară. Deşi împlinirile sînt nominalizate la timpul trecut, primarul ne-a reamintit faptul că Buza a montat în perimetrele intra şi extravilan 120 de podeţe cu sume guvernamentale şi din venituri proprii, iar accesul spre păşuni, păduri şi terenuri arabile este mai bun decît drumul judeţean 161 E, care e periculos să-l parcurgi pe jos, darămite cu mijloace mecanice. Şi apropo de drumuri, politicienii prezenţi la acest eveniment, Remus Lăpuşan-preşedinte al PSD Cluj şi Mihai Seplecan-preşedinte executiv al PNL Cluj, au promis că drumul cu pricina va fi cît de curînd reabilitat.

Şi, cum drumurile vieţii au şi întoarceri plăcute, deşi ele nu mai sînt pigmentate, în acest anotimp, cu bogăţia coloristică şi aroma merelor de Habadog – de fapt a miilor de tone de mere ce plecau spre pieţele ţării şi Europei din fermele zonei abandonate şi distruse după 90 – fiii comunei Buza, care în traducere maghiară înseamnă grîu, s-au reunit şi la un ceremonial al recoltei care este destul de substanţial în DSC04099acest an agricol, iar spectacolul toamnei a fost pe placul românilor şi maghiarilor ce convieţuiesc aici, urcînd pe scenă ansambluri şi artişti care au interpretat jocuri şi cîntece din tezaurul multicultural al zonei etnofolclorice transilvane.

Au adus în faţa numerosului public tot ce au mai valoros în repertoriul lor Ansamblul folcloric şi formaţia de dans modern din Buza, coordonate de prof. Partenie Timandi; ansamblul maghiar din Palatca şi cel al Fundaţiei Teka din Gherla, Ansamblul artistic ,,Muguri” de Cătina, grupul instrumental al Orchestrei profesioniste a CJCPCT Cluj, formaţia de dansatori ,,Tradiţii” din Ceaba cu participarea fraţilor Ion şi Grigore Zegrean.

Spre marea bucurie a spectatorilor, în bună parte truditori ai ogoarelor, au participat la acest reuşit spectacol numeroşi interpreţi ai folclorului clujean, între care mulţi tineri, precum: Raluca Pal, Mădălina Ancuţa Mârza, Narcisa Bala, Ovidiu Anisie – fiu al satului, Radu Lazăr, Corina Cherecheş, dar şi consacraţi ai genului, cum sînt: Amalia Chiper, Florian Roşan, Mariana Morcan şi Maria Lobonţ, care şi-a început recitalul în duet cu primarul comunei, Pista Czegher, un împătimit al folclorului local.

Frumos şi discret, cînd ziua de duminică se intersecta cu noaptea, a căzut cortina peste ediţia din acest an a sărbătorii fiilor comunei Buza.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.