François Hollande este într-adevăr capabil să conducă Franţa?

AFP

Jean-François Copé, preşedintele principalului partid de opoziţie din Franţa, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a afirmat că “întrebarea care se pune în prezent este de a şti dacă François Hollande este într-adevăr capabil să conducă Franţa”, declaraţii făcute de liderul UMP într-un interviu din publicaţia Valeurs Actuelles.

Guvernul lui Hollande “n-are metodă, n-are direcţie”, afirmă Copé. “Guvernul său se îneacă în contradicţiile sale. În sufletul francezilor îşi face loc îndoiala în legătură cu două calităţi care, din punctul meu de vedere, definesc aptitudinile pentru a conduce: competenţa şi autoritatea”, a adăugat preşedintele UMP.

Copé a afirmat, de asemenea, că echipa guvernamentală “pare mai degrabă o navă în derivă decît un guvern capabil să conducă destinele celei de-a cincea puteri a lumii”.

Referindu-se la problema relaţiei franco-germane şi la criticile unor responsabili socialişti francezi împotriva politicii cancelarului Angela Merkel, Jean-François Copé a considerat “incredibil faptul că François Hollande îi lasă pe prietenii săi socialişti să se angajeze în această ofensivă lipsită de sens împotriva Germaniei”. “A face din Germania un ţap ispăşitor pentru a masca propriul eşec este o mare iresponsabilitate”, a declarat liderul UMP.

“Relaţia franco-germană nu trebuie să fie o aliniere sistematică, dar n-aş vrea să ne aliem, din cauza acestui comportament, la o Europă cu două viteze, de o parte, Germania şi ţările din nord care au prins trenul secolului al XXI-lea şi, de cealaltă, Franţa şi ţările din sud care se afundă în declin, pentru că n-au reuşit să se reformeze”, a opinat Copé. “Ar fi ucigător pentru Europa şi Franţa”, a adăugat preşedintele UMP, care a semnat luni un comunicat comun cu fostul premier francez François Fillon, tot de la UMP, pentru “a denunţa responsabilitatea personală” a preşedintelui Hollande în ce priveşte “degradarea continuă şi consternantă a relaţiei franco-germane”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.