O cale germană pentru zona euro

Financial Times

Parlamentul german a votat cu o majoritate covîrşitoare în favoarea unui program de salvare internaţional pentru Cipru şi pentru o prelungire de şapte ani a maturităţii creditelor acordate Irlandei şi Portugaliei. Votul a servit drept un memento util criticilor Germaniei că puterea economică dominantă a zonei euro nu se eschivează de responsabilitatea de a proteja unitatea celor 17 membri ai eurozonei, acordînd asistenţă membrilor săi mai slabi.

Votul a arătat, de asemenea, importanţa acordată de Uniunea Creştin-Democrată, Partidul Social Democrat şi de alte partide principale din Germania acţiunilor menite să salveze eurozona din criză, beneficiind, pe cît posibil, de un consens politic la nivel naţional. Acest aspect consolidează influenţa Germaniei în negocierile internaţionale şi atenuează, totodată, suspiciunile alegătorilor germani că Berlinul face o greşeală salvînd naţiuni ale eurozonei care au cheltuit necugetat.

Astfel de consideraţii devin importante în contextul în care campania electorală pentru alegerile federale din 22 septembrie începe să se încălzească. În mod perfect de înţeles, cancelarul Angela Merkel, va încerca să îmbine o strategie pentru depăşirea crizei din zona euro cu una de a recîştiga alegerile.

Incertitudinea cu privire la componenţa următorului guvern, chiar dacă acesta va fi condus de CDU, va constitui, de asemenea, un factor în calculele lui Merkel. Apariţia “Alternativei pentru Germania”, un partid ce şi-a fixat ca scop dizolvarea zonei euro în forma sa actuală, face ca păstrarea actualei coaliţii între CDU şi partenerii din Partidul Liber Democrat să nu mai fie sigură. Chiar dacă noul grup nu poate trece pragul de 5% la nivel naţional, necesar pentru a intra în Parlament, este posibil ca acesta să strîngă suficient de multe voturi din partea ambelor partide pentru a-i solicita lui Merkel să se îndrepte spre social-democraţi sau chiar spre Verzi pentru o nouă coaliţie.

În aceste condiţii, este uşor de văzut de ce abordarea precaută, pas-cu-pas, care a caracterizat manipularea de către Germania a crizei din zona euro nu se va schimba înainte de luna septembrie şi, probabil, nici după aceea. Cu toate acestea, dacă angajamentul Germaniei de a păstra unită zona euro nu este pus la îndoială, iar lentoarea dovedită în procesul decizional reflectă condiţiile politice din Germania, alte ţări – dinăuntrul sau din afara zonei euro – sînt justificate să ceară mai multă claritate cu privire la modul în care vede Berlinul viitorul Europei şi şi-l propune să-l construiască.

Aici problema centrală o reprezintă uniunea bancară a eurozonei, în condiţiile în care un mecanism de monitorizare bancară unic este pe cale să fie stabilit începînd din luna martie a anului viitor. Cu toate acestea, ministrul de finanţe german Wolfgang Schäuble, a pus la îndoială cît de curînd va putea dobîndi zona euro o autoritate care să abordeze problema băncilor falimentare – sugerînd că o astfel de inovare are nevoie de modificări ale Tratatului de bază al UE.

În privinţa celui de-al treilea pilon al uniunii bancare – crearea unui sistem comun de garantare a depozitelor – există îndoieli cu privire la dorinţa Germaniei de a merge mai departe chiar şi după alegeri. Cu toate acestea, o uniune bancară completă are nevoie de un sistem de garantare a depozitelor, iar zona euro nu va ieşi complet din criză pînă cînd acesta nu va fi creat.