Netanyahu – un tactician genial, dar un prost strateg

The Financial Times

În vremuri normale şi într-o ţară normală Benjamin Netanyahu ar fi fost un politician-colos: economia israeliană se asociază cu ascensiunea înaltelor tehnologii şi se dezvoltă în mod convingător, în pofida crizei economice mondiale.

De asemenea, Netanyahu a dat dovadă de intuiţia unui tactician într-o complicată atmosferă internaţională. “Primăvara arabă” nu a provocat pînă la această oră o revoltă a palestinienilor, iar evenimentele din Siria şi Egipt nu afectează deocamdată securitatea naţională a Israelului. În ceea ce priveşte coloniile evreieşti, Benjamin Netanyahu chiar i-a aruncat mănuşa preşedintelui SUA şi încă fără a fi pedepsit.

Cu toate acestea, este mare probabilitatea ca succesorii să-şi amintească de Netanyahu ca de un om care a zdruncinat în mod fatal temeliile statului evreu, fără a putea să răspundă la cele mai importante probleme privind viitorul lui.

Cea mai importantă problemă o constituie viitorul palestinienilor. În opinia cotidianului britanic, controlul Israelului asupra Cisiordaniei pur şi simplu nu poate dura la infinit.

Relaţiile dintre Israel şi alte ţări se deteriorează. Actualele guverne ale Egiptului şi Turciei nu prea suportă, spre deosebire la fostele guverne, supremaţia Israelului asupra palestinienilor. Slăbeşte şi sprijinul acordat Israelului de către Occident. Chiar şi relaţiile cu SUA nu mai sînt unele atît de senine: Obama l-a nominalizat pentru funcţia de ministru al apărării pe Chuck Hagel, care nu a ezitat să sublinieze că interesele SUA şi ale Israelului nu coincid în totalitate.

În această situaţie complicată, Benjamin Netanyahu nu are o strategie pe termen lung referitoare la Cisiordania. Acest vid este umplut de forţele de extremă-dreapta. Devine din ce în ce mai puternic partidul Habayit Hayehudi (Casa Evreiască), care cere anexarea formală a circa 60% din teritoriul Cisiordaniei. “Punerea în practică a acestei idei va distruge speranţele palestinienilor la statalitate şi va transforma restul Cisiordaniei într-un mizer bantustan. În afară de aceasta, anexarea teritoriului va submina definitiv legalitatea Israelului pe plan global şi, posibil, va provoca o a treia Intifada”.

Însă, fanteziile privind anexarea cîştigă teren chiar şi în rîndurile partidului lui Benjamin Netanyahu – Likud. Este adevărat că Netanyahu însuşi nu pledează deschis pentru anexare, însă faptul că el şi-a dat acordul pentru noi construcţii în colonii şi refuzul său de a purta un dialog cu palestinienii moderaţi par să servească aceluiaşi scop.

Netanyahu manifestă abilitate ca tactician, însă nu propune niciun fel de doctrină strategică şi ar putea condamna Israelul la o catastrofă.