Mali: pagube (sau victorii) colaterale

La Verdad

Un mare număr de victime s-a înregistrat în timpul intervenţiei lansate de armata algeriană asupra complexului de industrializare a gazelor din afara oraşului In Amenas, în plin deşert şi în apropiere de graniţa cu Libia.

Comandoul terorist, puternic înarmat, aparţine brigăzii conduse de Mojtar Belmojtar, un algerian care a luptat împotriva guvernului său în timpul aşa-numitului război civil cînd forţele armate au lichidat insurecţia islamistă. El s-a alăturat apoi grupării Al Qaida din Maghrebul Islamic, însă acum luptă pe cont propriu şi a devenit lider al unei organizaţii formată din fideli proveniţi din regiunea sa natală deşertică, Gardaia.

Ca reminiscenţă a războiului din Algeria şi cu nenumărate atentate în spate, Mojtar şi grupul său sînt o provocare pentru puternicele servicii de securitate algeriene, care ar fi primit autorizaţie de la preşedintele Buteflika să rezolve această situaţie critică în stil propriu. S-a ştiut încă din primul moment că Algeria, potrivit uzanţelor interne, nu va accepta niciun amestec străin în treburile sale şi că îşi rezervă dreptul să gestioneze singură problema.

Dacă informaţiile confirmă ceea ce indică modul de acţiune algerian, ne-am afla în faţa unui amestec de conflict internaţional, în privinţa a ceea ce jihadiştii au corelat explicit cu intervenţia franceză în Mali, justificată prin acţiunea împotriva terorismului transnaţional, şi unul pur algerian, avînd în vedere că acţiunea a avut loc pe teritoriul Algeriei şi că mulţi jihadişti sînt algerieni. Ceea ce dă de înţeles că guvernul va aplica propriile metode şi criterii care în timpul războiului civil au fost calificate drept radicale şi implacabile.

La Londra, primul ministru David Cameron nu şi-a ascuns nemulţumirea, prin purtătorul său de cuvînt, care a criticat lipsa de coordonare şi de informaţie. Mai ales că iniţial guvernul algerian informase că a recurs la şefi tribali din regiune pentru a discuta cu teroriştii. Dar nu a fost decît un mod de a cîştiga timp… Sîngele, inclusiv al civililor străini, a curs şi, indiferent de bilanţul final, a prevalat punctul de vedere tradiţional algerian: o preferinţă netă pentru ceea ce francezii numesc “une manière forte”. Din punct de vedere strict pragmatic poate fi o victorie: teroriştii ştiu că luarea de ostatici pentru a atinge obiective politice şi a negocia apoi eliberarea lor, nu funcţionează. Nu ştim însă dacă acest lucru poate fi considerat o tragică pagubă colaterală, sau o victorie….