Global sau pe cont propriu?

RADU VIDA

Logica elementară, „filosoficească”, nu este suficientă pentru a desluşi tainele finanţiştilor din epoca modernă. Şi, mai ales, pentru a descoperi relele ce pîndesc economia mondială, în condiţiile instituţionalizării speculei. Vindem fabule, vorba unui contemporan. Iar strădaniile instituţiilor internaţionale de a regla… dereglările dau greş.

FMI, bunăoară.
Au trecut demult  vremurile idilice cînd, măcar teoretic, instituţia promova fundamentarea unei economii mondiale sănătoase, cu rată de schimb valutar stabilă, unde referinţa temeinică este aurul şi unde doar dolarul era monedă convertibilă în preţiosul metal. Dacă înainte de înfiinţarea Băncii Mondiale şi FMI fiecare păcălea cum putea partenerul de afaceri, de vreo 60 de ani virtualul a luat locul încercărilor tot mai accentuate de a „trage basca” pe ochii tuturor entităţilor cu care se intră în tranzacţii. Evident, gluma s-a îngroşat pentru că, nu-i aşa, 2+2 nu este o glumă, iar miştocăreala nu poate aduce decît necazuri. Aşa se face că economia mondială, în general, a trecut şi trece prin mari volte, ce sfidează  mărimile sinusoidale acceptate individual. Adică: ba-i prea bine şi atunci statele deschid baierele pungii, îndatorîndu-se, ba-i prea rău şi atunci previziunile sumbre conduc viaţa economică a planetei, înfierbîntîndu-se. Nu lipsesc scenariile groazei, iar spectrul răului întunecă minţile cele mai limpezi.

Aşa şi cu austeritatea…
Cînd nimeni nu se plîngea de creştere economică, lucrurile mergeau cît de cît, dar cînd acest lucru a încetinit, FMI-ul a impus reducerea drastică a consumului. Asta în mult propovăduita societate de consum! Şefi de state cu cotă ridicată de încredere au înghiţit hapul şi, iată, s-a ajuns în situaţia în care, chiar „evanghelizatorul” îşi neagă… evanghelia. FMI recunoaşte (cu jumătate de gură, desigur) că a greşit, în Raportul a doi celebri economişti fiind explicate  rezultatele nefaste ale iniţiativei: inducerea unor tensiuni fiscale în economia globală, declinul creşterii interne şi, mai ales, subestimarea convulsiilor sociale.

World Economic Forum – Davos, de la sfîrşitul acestei luni, urmează să analizeze şi să dea soluţii pentru principalele vulnerabilităţi ale perioadei. Iar printre primele se numără influenţa crizei asupra tensiunilor sociale, eşecul financiar global, dezechilibrele fiscale la nivelul bugetelor naţionale şi disproporţiile mari între venituri, datorate măsurilor de austeritate impuse de guverne. FMI a lăsat-o mai moale cu reducerea cheltuielilor, dar lucrurile nu sînt simple cînd trebuie umblat la echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor. Poate tocmai din acest motiv, şefa FMI, doamna Christine Lagarde, avertizează, în continuare, că “incapacitatea de a încheia un acord privind plafonul datoriilor în SUA şi problemele datoriilor suverane din Europa vor duce la o nouă criză economică mondială”. În… opoziţie, dar în favoarea ţărilor emergente, se află Mark Mobius, preşedinte executiv din cadrul companiei americane Franklin Templeton, care spune că în 2013 „cantitatea de bani din economie va continua să crească peste tot în lume… Aceşti bani trebuie să îşi găsească o casă. Iar cea mai bună casă sînt pieţele emergente”. De acord. Cu singura corecţie că mulţi bani obţinuţi în economiile avansate sînt virtuali!
Fără nici un fel de acoperire!