Hă-hă-hă!…

    Ilie Călian

N-am făcut parte dintre cei care au considerat că, după cele trei “lecţii” pe care i le-a administrat electoratul român (7,4 milioane de voturi pentru destituirea sa din preşedinţie şi eşecul cumplit în alegeri al partidului său, la locale şi parlamentare), Traian Băsescu va deveni mai rezonabil şi va accepta o “coabitare” civilizată, institu-ţională, în limitele unei Constituţii imprecise în privinţa rolului preşedintelui. Am avut vineri un foarte clar exemplu a ceea ce înseamnă hotărîrea sa de a se crampona de toate mijloacele pentru a-şi subordona acele instrumente ale statului care-i permit să-şi impună dominaţia personală. Deocamdată, Băsescu are “în mînă” mijloacele de a-şi teroriza adversarii politici, pe care-i consideră, pe toţi, duşmani personali. Şi nu doar adversarii politici, ci şi pe oricine din cei care-şi “per-mit” (într-o ţară democratică, a libertăţii de opinie) să formuleze pă-reri critice la adresa lui, a protejaţilor lui şi a partidului lui. Mă refer la majoritate “judecătorilor” din Curtea Constituţională, la CSM, la DNA şi, nu în ultimă instanţă, la serviciile de informaţii – de la SRI şi SPP la cel de telecomunicaţii speciale, care se ocupă de inter-ceptarea convorbirilor şi corespondenţei, pe baza aprobărilor unor judecători supuşi preşedintelui .

Vineri, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru dezbaterea raportului de activitate pe 2012 şi alegerea noii conduceri (soldată cu aberanta alegere a unui procuror în fruntea judecătorilor), Băsescu ne-a arătat clar că sfidează, din nou, populaţia acestei ţări. Doar în trecere voi aminti că a precizat, cu nonşalaţă, că a inclus presa între riscurile la adresa securităţii nationale, întrucît viza un anumit trust de presă, care-i încurca socotelile. Vasăzică, dacă un anume trust de presă nu e “prietenos” cu preşedintele, acesta are dreptul să-şi extindă duşmănia asupra presei în integritatea sa, adică asupra libertăţii de opinie. Mai mult, sub pretextul că, din cauza presei, a avut de suferit “imaginea” Justiţiei, a sugerat  conducerii CSM să găsească soluţii pentru a preveni posibilitatea ca presa să mai critice, liberă, pe cine consideră că merită a fi criticat, inclusiv Justiţia. Sper că CSM nu se va grăbi să impună vreo lege sau vreo altă “jmecherie” pentru a statua cenzura presei – alta decît cenzura economică, de care Băsescu şi PDL s-au servit din plin în aceşti ultimi ani.

Dar şi mai vicleană a fost o altă propunere a lui Băsescu. Anume, aflîndu-se în situaţia de a semna numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA – care nu sînt pe placul său, fiind propuşi de noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru-, Băsescu a invocat un articol din Constituţie şi a cerut conducerii CSM ca, înainte ca el să ceară părerea Curţii Constituţionale, să se pronunţe CSM dacă n-ar fi cazul să se ignore propunerea ministrului Justiţiei.

Pentru cititorii ca-re au uitat ori n-au aflat ce se întîmplase în 2005, trebuie să fac o scurtă rememorare. Instalînd-o pe Monica Macovei ca ministru al Justiţiei în Guvernul DA (PNL+PD), Băsescu a obţinut şi schimbarea legii numi-rii înalţilor magistraţi, în sensul ca avizul CSM să fie doar consultativ, iar propunerea să fie făcută de ministrul Justiţiei (nu de primul ministru) direct preşedintelui. Aşa a rămas legea pînă acum.

Şi iată ce spune – şi cu cîtă neruşinare! – Traian Băsescu: “Sigur, mă pot adresa CCR, dar vreau punctul de vedere al CSM înainte de orice. Prevederea la art. 134 (din Constituţie – n.n.) nu lasă dubii şi pe mine mă surprinde că pînă acum nu au reacţionat alte structuri şi chiar procurorii pe te-ma asta.” Or, primul care ar fi trebuit să “reacţioneze” ar fi fost Băsescu însuşi – înainte de a promulga legea. Numai că tocmai el era “beneficiarul” ei: prin intemediul Monicăi Macovei, putea numi şi revoca orice judecători şi procurori dorea. Minte Băsescu şi cînd sugerează că CSM are dreptul sa transmită, direct preşedintelui, numirile magistraţilor.

Articolul 134 spune clar: “Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, conform legii” (subl.n.), adică în conformitate cu acea le-ge a Monicăi Macovei, valabilă şi acum şi pe care PDL ( Băsescu ar fi pu-tut s-o schimbe dacă ar fi dorit şi dacă nu i-ar fi convenit lui Băsescu.

Aşadar, Băsescu n-ar avea de ce să se adreseze Curţii Constituţionale pentru interpretarea corectă a textului din Constituţie, de vreme ce el însuşi a promulgat această lege, după interesele sale. N-ar fi, însă, exclus ca, ţinînd “în mînă” noul CSM, Băsescu să se folosească iar de acesta şi de CCR pentru a-şi impune teroarea asupra tuturor celor care nu i se închină.

Cît despre independenţa politică a unora dintre procurori şi judecători (care alterează întreaga muncă a Justiţiei) nu pot decît să-l imit pe preşedinte : Hă-hă-hă!…