Psihologia fricii

Da, suferim de masochism teribil, grav, acut, urît şi galopant! Ne mîngîiem mereu cu patimă spaimele, fricile, angoasele, panicile, coşmarurile. Răsfoim ca pe un album toate evenimentele triste, le savurăm înfiorîndu-ne, de se zbîrleşte părul în cap şi pe trup, iar pielea ni se face ca la găină, căci trăim, pe bune, toate calamităţile şi catastrofele ce ni se toarnă în ochi, urechi, creier, inimă şi suflet de media – bolnavul nemilos şi inconştient, mereu în goană după senzaţionalul rating.
Nici măcar nu ne săturăm de nenorocirile, necazurile şi harababurile noastre, sorbim, cu nesaţ, tot ceea ce se petrece rău în lumea cea largă, oriunde, aiurea, nu contează, catastrofă – violenţă – calamitate – rău şi urît să fie! Asta-i globalizarea?

De ce e nevoie de asta?
Mereu ne e frică de ceva, mereu pîndeşte la colţ cineva şi cu voluptate trăim frica, cu lăcomie, urmărind clipele, aşteptînd şi prefigurînd paroxismul, diavolesc orgasm!
Şi ce nevoie e de asta?
Ba e încălzirea globală ce va topi, uite-acum, gheţarii şi va veni Potopul, iar Noe nu se prea întrezăreşte cu arca sa, căci sîntem mici, răi şi cu bube multe în cap.
Ba e o nouă glaciaţiune ce ne va congela pentru cîteva sute sau mii de ani pe noi, bacteriile noastre, virusurile noastre şi spaimele noastre, aşa ca să o putem lua, peste veacuri şi milenii, de la-nceput.
Şi între timp transpirăm, pe rupte, la 40° C, vorbind despre glaciaţiunea cea nouă ce bate la uşă şi îngheţăm plătind facturi uriaşe la gaz, în timp ce ne înspăimîntăm de încălzirea globală cea care – zic savanţii – a şi venit, uite-o, nu e, la noi doar cîteva luni.

Şi ce nevoie e de asta?
Frica, frica asta ce nici măcar nu e nouă, este dovada unei origini de jos, vorba lui Vergiliu! E drept! E adevărat şi faptul că teama, frica este cea care une?te stridia, homarul şi omul … Şi totuşi, frica e cel mai prost consilier, sfătuitorul cel mai tîmpit, căci e cel mai periculos lucru în caz de primejdie, Heine avea perfectă dreptate, dar cine-l ascultă?
Căutăm frica pînă şi în „loisir”, în entertainment, în divertisment: filme horror, ştiri (iarăşi ştiri, toate, absolut toate horror, documentare, teatru, gaguri, muzici psihedelice, de luat mintea, picturi de groază!

Şi ce nevoie e de asta?
Ce frici ne mai bîntuie? Oho: moartea, boala, bătrîneţea, neputinţele, sărăcia, singurătatea, războiul, pierderea iubirii … Meteoriţii (care vin ei, nu degeaba NASA are ordin să-i inventarieze strict şi exact, măcar să ştim cine şi ce ne va cădea în cap!), gripele de tot felul, unele mai exotice ca altele, chiar animaliere şi păsăreşti, SIDA, Ebola, ţînţarul uriaş, lăcusta lată, căpuşele lui Lyme, creşterea demografiei, de mîine-poimîine poate facem implozie, extratereştrii (care vin ei sigur!), criza mondială, care a şi venit, crizele neaoşe absolut eterne (că n-au plecat, au tot venit), guvernul (nu contează care!), primarul (nu contează care!), E-urile din mîncare, şomajul, săptămîna de lucru prea lungă (5 zile, doar!), pîinea cu amelioratori, medicamentele prea scumpe şi prea multe sau prea puţine, vaccinurile („las’ că ştim noi!”), scurgerea de creiere, cultura („cui îi mai trăbă”?), doctorii care iau bani, doctorii care nu iau bani, Fiscul, blestemele duşmanilor, invidiile prietenilor …
Ciudat, de Legea Cea Mare a lui Dumnezeu nu ne e frică!
Ciudat, de legile oamenilor, nici atît!
Şi ce nevoie e de asta!
Ne este frică să iubim cu pasiune, cu dăruire, cu entuziasm, dar în schimb urîm, crîncen, cu pasiune, cu dăruire, cu entuziasm. Cum, pe cine? Pe oricine!

Şi ce nevoie e de asta?
Ne este frică să trăim frumos, colorat, senin, încrezător, omeneşte adică, dar în schimb ne-am transformat în nişte roboţi şi  ăia cam rău stricaţi. Cum, cine? Oricine!
Şi ce nevoie e de asta?
Ne este frică să furăm o rază  de soare, să ne-o prindem în păr, să desprindem un pic de curcubeu şi să înfăşurăm etola pe umeri, ca să putem scăpa de poveri, întuneric şi urît prin Speranţă – Iubire şi Crez.

Şi ce nevoie e de asta!
Căci Speranţa este împrumutul făcut fericirii. Şi unde e Speranţă, Iubire şi Crez dispare Frica, „cel mai blestemat dintre toate sentimentele josnice”* cu tot gradientul ei malefic, cu toată psihologia ei neagră.
Stela-Maria Ivaneş
* Shakespeare