Olandezii oscilează între pragmatism şi euroscepticism

Le Point

Olanda nu s-a transformat aşa, dintr-o dată, într-o societate majoritar eurofobă şi xenofobă, aşa cum arată ultimele sondaje.

“Eurofilia olandeză a fost mereu un mit. Era apanajul elitelor, nu o opinie împărtăşită de întregul popor”, potrivit istoricului Luuk van Middelaar, autorul volumului “Trecerea la Europa, istoria unui început”.

Olanda nu a fost niciodată un model de toleranţă şi de eurofilie, aşa cum se crede. Olandezii au aderat la construcţia europeană doar pentru faptul că aceasta reprezenta o mare piaţă economică. “Sîntem prin excelenţă o ţară care exportă. Nu putem supravieţui fără Europa”, afirma Thijs Berman, şef al grupului laburiştilor olandezi din cadrul Parlamentului European.

Extinderea UE cu noi state din Europa de Est şi introducerea monedei euro au modificat situaţia, făcînd necesară construirea unui Uniuni mai politice şi mai omogene, unele elemente specifice societăţii micului regat riscînd să dispară. “NU-ul spus referendumului din 2005 privind Constituţia europeană a fost relevant pentru lumea din afară, dar noi, olandezii, ne-am dat seama că ţara se schimbă”, afirmă europarlamentara Sophia în “t Veld.

În ceea ce priveşte imigraţia, toleranţa olandeză faţă de străini, atît de lăudată în anii “80 şi “90, era mai degrabă indiferenţă. Populistul Pim Fortuyn este cel care a înţeles primul că erupţia islamismului pe scena internaţională îi va determina pe olandezi să se poziţioneze, cu riscul de a pune în aceeaşi oală musulmani şi ideologia religioasă fanatică.

Asasinarea în 2004 a regizorului Theo van Gogh, autor al mai multor filme controversate, dintre care unul despre islam, de către un extremist musulman, a catalizat sentimentele de teamă. Iar Partidul Libertăţii al lui Geert Wilders a profitat de situaţie. La alegerile precedente, el a atins apogeul. Cu 24 de locuri din Parlament (dintr-un total de 150), Wilders s-a trezit în situaţia de a sprijini guvernul minoritar al liberalului Mark Rutte, dar apoi şi-a retras sprijinul, respingînd planurile de austeritate, care impuneau reducerea deficitului bugetar.

Criza financiară şi criza datoriei au accentuat tensiunile. În primăvara trecută, ţara era într-o situaţie proastă: conturile publice s-au deteriorat rapid, economia a intrat în recesiune, sistemul social s-a degradat. Campania electorală a fost deci axată pe creşterea vîrstei de pensionare, accesul costisitor la asistenţă medicală, prăbuşirea pieţei imobiliare, precum şi pe scăderea puterii de cumpărare.

Timp de o lună, Emile Roemer, liderul SP, a urcat în sondaje pentru că a insistat pe respingerea tratatului privind disciplina bugetară şi a oricărui transfer suplimentar de suveranitate către Bruxelles. “Oamenii sînt mai importanţi decît regulile”, spune acesta. Aceeaşi viziune şi la Wilders, care afirmă că îi apără pe olandezii din clasa de mijloc. Wilders a inventat chiar un cuplu fictiv ca să-şi susţină argumentele. “Henk şi Ingrid nu trebuie să plătească pentru funcţionarii de la Bruxelles şi pentru prietenii lor greci”, afirmă acesta.

Solidaritatea cu Grecia şi cu ţările fragile din zona euro este o altă temă majoră. Olandezii nu mai vor să plătească pentru greci.