Ioan Holender (I) (n. 18 iulie 1935, Timişoara, România)

Inginer, cîntăreţ, impresar şi cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena. Provine dintr-o familie de evrei din Timişoara, unde tatăl era patron al unei fabrici de marmeladă, naţionalizată de către comunişti la 11 iunie 1948. După multe peripeţii impuse de regimul comunist, a intrat ca student la Politehnica din Timişoara, Facultatea de Mecanică, Secţia de Material rulant, în anul 1953. Este exmatriculat trei ani mai tîrziu, după discursul ţinut în timpul revoluţiei anticomuniste din Ungaria, în 1956.

În 1959, împreună cu tatăl său, părăseşte Timişoara, stabilindu-se la Viena, unde mama sa deja locuia. Se înscrie la Conservatorul de Stat din Viena în anul 1960 şi, după doi ani, deja cînta ca bariton la Teatrele de Operă din Viena, Klagenfurt şi Sankt Polten.

În perioada 1967-1989 Ioan Holender păşeşte în lumea impresariatului artistic. Devine astfel agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de Teatru „Starka”, unde a avut mare succes, agenţie care mai tîrziu a devenit cunoscută sub numele de agenţia de impresariat artistic „Holender”. În această perioadă de impresariat i-a fost deschisă uşa spre Staatsoper impresarului Ioan Holender, aceasta şi datorită calităţii şi valorii unor cîntăreţi români precum Ludovic Spiess şi Ileana Cotrubaş.

Auzind de succesele lui Ludovic Spiess la Opera bucureşteană, a cărui voce de tenor era de o mare frumuseţe, expresivitate şi rezonanţă, agenţia „Starka” îl trimite pe Holender la Bucureşti să negocieze cu Spiess contracte pentru Zürich, Bayreuth, München şi Stuttgart. La Stuttgart, Ludovic Spiess a interpretat rolul lui Calaf, într-o nouă montare a operei „Turandot” de Giacomo Puccini, sub bagheta lui Ferdinand Leiter ca dirijor, în directoratul lui Erich Walter Schäfer (1901-1984). La Bayreuth, Ludovic Spiess a fost primul cîntăreţ care a cîntat altceva decît Wagner şi anume în opera „Paiaţe” de Leoncavallo, chiar în faţa lui Wolfgang Wagner, nepotul marelui compozitor Richard Wagner. Bineînţeles că mai întîi l-a interpretat pe Lohengrin, din opera cu acelaşi nume, dedicată de Richard Wagner socrului său, compozitorul Franz Liszt.

De asemenea, în anul 1971, sub bagheta lui Josef Krips şi alături de tenorul suedez Nicolai Gedda, Ileana Cotrubaş a fost minunată şi a cîntat extraordinar în „Traviata” de Giuseppe Verdi. A fost poate cea mai convingătoare interpretă a Violetei ultimelor decenii ale secolului al XX-lea la Staatsoper. Ludovic Spiess avea deja vechime de doi ani, deoarece în 1969 interpretase rolul titular al operei „Dalibor” de Bedrich Smetana, sub bagheta aceluiaşi celebru dirijor Josef Krips.

În anul 1985, an în care maestrul Ioan Holender împlinea semicentenarul vieţii, un cotidian vienez scria: „Nimeni nu-şi poate permite să-l ocolească pe impresarul vienez Ioan Holender”. Acum era demult patronul agenţiei „Starka” şi cel mai influent businessman european.

La vîrsta de 53 de ani (1988) ajunge secretarul general al Operei de Stat din Viena şi în acelaşi timp al Volksoper, ca patru ani mai tîrziu (1992) să devină manager general al celor două opere, după moartea fulgerătoare a directorului Eberhard Wächter. Patronează Opera de Stat din Viena ca director general între 1 aprilie 1992 şi 30 august 2010, intrînd cu patru luni în cel de-al 19-lea an de directorat şi realizînd totodată performanţa de a fi “cel mai longeviv director” din istoria Operei vieneze, urmat de Gustav Mahler, cu numai 10 ani de directorat (1897-1907).

Chiar în prima lună de directorat, maestrul Ioan Holender a ridicat-o pe Ileana Cotrubaş la rangul de „membru de onoare al Staatsoper”, soprana fiind apreciată drept cea mai sensibilă şi mai sinceră Violeta a sfîrşitului de secol XX. Ileana Cotrubaş a interpretat 13 roluri în calitate de invitat pe scena Staatsoper şi are o prietenie de cîteva zeci de ani cu Ioan Holender.

Începutul ca director n-a fost deloc uşor, astfel că în primăvara lui 1992 el se găsea singur la conducerea celor două opere: Staatsoper şi Volksoper, unde nimeni nu l-a sprijinit fără să-şi facă „propriile calcule”. Cu un buget de 80 de milioane de euro şi 2.000 de salariaţi, trebuia să facă totul pentru ca „să convingă 3.000 de spectatori plătitori să vină la operă”, seară de seară.

Ca premii şi decoraţii, în lunga lui viaţă de 77 de ani, s-au strîns multe şi mai ales după 1994; premii care în ordine cronologică ar fi: Cetăţean de Onoare al oraşelor Cluj-Napoca (1994) şi Timişoara (2010); Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Bucureşti, Sofia, Cluj-Napoca şi Timişoara; Medalia de Onoare în aur a oraşului Viena (2010); Ofiţer al Ordinului Artelor si Literelor, Franţa-1999 (Officier de L‘Ordre des Arts et des Lettres, France); Crucea austriacă de Onoare în Ştiinţă şi Artă clasa I (Österreichisches Ehrenkreuz für Wissenschaft und Kunst 1. Klasse); Medalia de Aur a Republicii Austria (Goldenes Ehrenzeichen der Republik Österreich); Medalia Klemes Crauss pentru Corul Operei de Stat din Viena (Clemens-Krauss-Medaille der Konzertvereinigung Wiener Staatsopernchor); Medalia de Aur Franz-Schalk a Filarmonicii din Viena (Franz-Schalk-Medaille in Gold der Wiener Philharmoniker); Marea Medalie de Merit de Aur a Republicii Austria – 2002 (Großes Goldenes Ehrenzeichen für Verdienste um die Republik Österreich); Marea Medalie de Aur (Commenda) din Republica Italiană – 2004 (Großes Goldene Ehrenzeichen (Commenda) der Italienischen Republik).

În toată perioada cît a păstorit Opera din Viena, în prima sa stagiune, 1992-1993, nu a uitat de ţara sa natală, astfel că, printre alţii, atunci a debutat şi marea noastră soprană Angela Gheorghiu, în rolul Alina din opera „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, iar Roberto Alagna, viitorul ei soţ, l-a interpretat pe Nemorino, după care cei doi au format „perechea de vis a operei internaţionale”, sau cum a mai fost numit, „faimosul ex-cuplu ideal”.

În aceeaşi stagiune, maestrul o aduce pe concetăţeana noastră clujeancă, marea soprană Julia Várady, de la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, la Frankfurt şi mai apoi la Staatsoper Viena. Aici, artista a debutat interpretînd-o pe Senta din „Olandezul zburător” de Richard Wagner, mai apoi pe Leonora din „Forţa destinului”, respectiv Aida, din opera cu acelaşi nume, ambele de Giuseppe Verdi. Iulia Várady se numără printre marile cîntăreţe din jumătatea a doua a secolului al XX-lea, însă pînă atunci nu cîntase la Staatsoper Viena, deşi soţul ei era nimeni altul decît marele bariton german şi dirijor, Dietrich Fischer-Dieskau.

În stagiunea 1993-1994, mezzo-soprana Ruxandra Donose (Bucureşti, 2 septembrie 1964) a cîntat unul din rolurile florăreselor din „Parsifal” de Richard Wagner, sau pe cel al Alisei din „Lucia” de Lammermoor de Gaetano Donizetti, aşa cum ne spune însuşi maestrul, în cartea sa, „Spuse, trăite, dorite – Amintiri” , apărută în Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul 2011, ISBN 978-973-640-653-9, din care vom spicui şi cele ce urmează.

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA