Maria Cebotari

(10 februarie 1910 Chişinău –  9 iunie 1949 Viena)

A mai fost numită şi Cibotari sau Cibotaru, care era numele de familie. S-a născut pe 10 februarie 1910 în oraşul Chişinău, capitala Basarabiei, şi o urmează pe Viorica Ursuleac la Opera din Viena, fiind una dintre cele mai mari soprane. La Chişinău a trăit alături de fratele ei mai mare şi o soră mai mică, care şi aceştia aveau un talent muzical deosebit.

Îşi începe studiile la Şcoala Normală de Fete „Florica Niţă” şi le continuă mai apoi la Capela Metropolitană din Chişinău, care în vremea copilăriei Mariei Cebotari era condusă de Mihail Berezovski. Între anii 1924-1929 intră şi studiază la Conservatorul „Unirea” din Chişinău, unde se bucură de îndrumările profesoarelor Maria Zlatov şi Gavreorie.

După terminarea studiilor în Chişinău, se angajeaza ca actriţă la Teatrul de Artă din Moscova. În acelaşi an, 1929, pleacă la Berlin pentru a lua lecţii de canto şi doi ani mai tîrziu (1931) debutează la Opera din Dresda, în rolul Mimi din „Boema” de Giacomo Puccini. Timp de 12 ani, pînă în 1943, în mijlocul celui de-al doilea Război Mondial, rămîne prim-solistă la Opera din Dresda, dar în perioada 1935-1943 a cîntat şi pe scena Operei din Berlin.

După 1943 este angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din Viena. Apariţiile ei în opere de Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss au fost deosebit de apreciate de publicul austriac. Ca şi în cazul Vioricăi Ursuleac, Richard Strauss a scris pentru românca Maria Cebotari opera „Salomeea”, în care Maria interpreta rolul titular la un nivel inegalabil.

Bruno Walter şi Herbert von Karajan o invită să participe la Festivalurile Muzicale de la Salzburg, unde obţine un mare succes în rolul Contesei din opera „Nunta lui Figaro” de Mozart.

Maria s-a bucurat de colaborare şi a cîntat sub bagheta unor mari dirijori, precum Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm, Fritz Bush, Wilhelm Furtwängler. La numai 24 de ani, primeşte cel mai înalt titlu onorific în arta dramatică existent în acea vreme, Kammersängerin, atît în Austria cît şi în Germania, iar din partea României primeşte distincţia regală „Coroana României în grad de comandor”.

O serie de străzi din oraşul ei natal, Chişinău, dar şi din Dresda, Viena, Salzburg şi Burgas (Bulgaria) îi poartă astăzi numele scris româneşte, „Maria Cebotari”, iar în anul 2000 a fost dezvelită o placă comemorativă pe casa unde a locuit artista în Berlin.

Copilă fiind, la numai 14 ani, se îndrăgosteşte de contele Alexander Vyroubov şi, împotriva voinţei părinţilor, îl urmează pe acesta la Moscova, dînd apoi reprezentaţii la Bucureşti, după care pleacă la Paris şi numai gupă aceea la Berlin. Se căsătoreşte cu acesta în anul 1926, la 16 ani, mare dragoste, deşi contele era cu 30 de ani mai în vîrstă decît ea; după 11 ani, în anul 1937, cunoscîndu-l pe actorul Gustav Diessl, se îndrăgosteşte de acesta, căsătorindu-se după divorţul de Vyroubov, în anul 1938. Fericirea lor este curmată zece ani mai tîrziu de moartea tragică a lui Diessl, în 1948, ca urmare a două accidente vasculare. Au avut doi băieţi, Peter şi Fritz.

Criticii muzicali din acea vreme o prezentau ca: ‘O frumuseţe cu totul deosebită; vocea ei, ţinuta scenică nu au asemănare” sau „o nouă stea a apărut pe firmamentul operei mondiale”.

Atunci cînd, în noiembrie 1935, la Berlin, a jucat, alături de Beniamino Gigli, se mai povesteşte şi astăzi că biletele vîndute pe sub mînă în seara de spectacol, aveau preţul simbriei de pe o lună, deoarece în acea vreme Maria Cebotari era interpreta cea mai îndrăgită a publicului berlinez. În acea seară, Maria a jucat rolul Mimi din opera „Boema” de Giacomo Puccini.

Popularitatea ei era aşa de mare în Berlin şi la Dresda, încît cei doi miniştri ai Führerului, cel al propagandei, Joseph Goebbels, şi cel de la Interne, Hermann Göring, s-au declarat admiratori ai divei pentru a specula popularitatea de care se bucura, astfel că Goebbels consemna: „Un succes senzaţional în rolul Salomeei, sub bagheta lui Clemens Krauss (soţul unei alte mari românce, n.a.), la Opera de Stat din Berlin. O interpretă deosebit de înzestrată şi cu un instinct ieşit din comun”.

O poveste spune că, la un dineu, cîntăreaţa a stat între Joseph Goebbels şi Alessandro Pavolini, ministrul Culturii din Italia. Antonio Mingotti, biograful sopranei, la un an după moartea sa, o descrie ca fiind apolitică şi că „vocea ei n-a fost nimic altceva decît tragismul existenţei acestei fiinţe”.

Compozitorul Richard Strauss, cu o predilecţie specială pentru românii şi româncele care au cîntat la Viena (Viorica Ursuleac, Traian Grozăvescu şi Maria Cebotari), i-a oferit celei din urmă rolul principal în opera „Femeia tăcută” („Die schweigsame Frau”), cu enorme pasaje de coloratură.

Celebritatea ei se dezvoltă fulgerător, artista cîntînd pe mai toate scenele din întreaga Europă, din afara Germaniei, precum: Amsterdam, Basel, Bruxelles, Londra, Paris, Praga, Riga, Stockholm şi Viena, entuziasmînd publicul prin interpretarea rolurilor de soprană în operele: Boema, Madama Butterfly, Rigoletto (Gilda), Evgheni Oneghin (Tatiana), Răpirea din Serai (Constanze), Don Giovanni (Zerlina) etc. etc., alături de cei mai celebri artişti ai vremurilor ei, precum: Beniamino Gigli, Tito Gobbi, Giuseppe Taddei ş.a. Interpretări care au făcut ca Maria Cebotari să se înscrie în elita celor mai distinse vedete ale scenei lirice.

Mult dorită la Opera de Stat din Viena, ajunge aici ca solistă permanentă numai în anul 1947, cînd, din păcate, solista era deja bolnavă, ea cîntînd aici pînă la începutul anului 1949, cînd a avut loc ultima reprezentaţie cu ea pe scenă. Körner, primarul Vienei, a fost cel care, la ceremonia de înmormîntare din foaierul Operei din Viena, şi-a luat rămas bun în numele vienezilor, spunînd: „Succesele ei la Viena au fost cele care au deschis calea acestei inegalabile artiste spre gloria internaţională. Această stea strălucitoare a muzicii s-a stins acum, iar vienezii sînt astăzi cu toţii în doliu”.

A îndrăgit şi cinematografia, jucînd în peste o duzină de filme, debutînd în anul 1936 în filmul muzical Mädchen in Weiß, film regizat de Viktor Janson. Urmează încă trei filme muzicale regizate de Carmine Gallone şi anume: „Solo per te” şi „Starke Herzen im Sturm” (Pentru inimi puternice), în anul 1937, cu care ocazie îl cunoaşte pe Gustav Diessl, care un an mai tîrziu (1938) îi devine soţ. Cel de-al treilea film, în regia lui Carmine Gallone, este Giuseppe Verdi, turnat în anul 1938. În anul 1942, în regia lui Guido Brignone, joacă într-un film italian despre viaţa celebrei cîntăreţe a Franţei secolului al XIX-lea, Maria Malibran, film în care îşi interpretează propriul său rol. Tot în anul 1942 joacă în mult-comentatul film „Odessa în flăcări”, în regia aceluiaşi Carmine Gallone, ale cărui pelicule au fost distruse. Ulterior, însă, o copie a acestui din urmă film a fost găsită şi reconstituită.

Dirijorul Operei din Viena, Ernest Marzendorfer, spune despre Maria Cebotari: „N-am mai auzit o Salomeea cu o germană atît de perfectă ca a Mariei Cebotari… Ea a fost unul dintre cei mai onoraţi artişti pe care i-a avut Viena… Una dintre cele mai importante personalităţi artistice, de neuitat!”

Mult timp numele ei a fost trecut sub tăcere, deoarece comuniştii o considerau colaboraţionistă a celui de-al Treilea Reich, dar astăzi nu mai este niciun motiv ca numele ei să nu fie cinstit şi venerat, cu atît mai mult cu cît ţări ca Germania, Austria, Moldova, România şi Bulgaria o onorează cu nume de străzi (toate în limba română), plăci comemorative şi nume de teatre, monografii etc.

O frumoasă poveste spune că în anul 1945, în Berlinul distrus, cînd gara era sufocată de mulţimea derutată şi dezorientată, a apărut şi Maria Cebotari, care în toată acea învălmăşeală şi dezordine a fost recunoscută de oameni, aclamată şi purtată pe braţe pînă la fereastra unui vagon, ca pînă la urmă să poată ajunge într-un compartiment.

Moare în anul 1949, cînd abia împlinise 39 de ani (la aceeaşi vîrstă cu Mihai Eminescu, n.a.), din cauza unui cancer hepatic, la un an după moartea soţului ei, Gustav Diessl, ambii fiind înmormîntaţi în Cimitirul Döbling din Viena.

 „NICIODATĂ ŞI ÎN NICI O ÎMPREJURARE NU MI-A TRECUT PRIN CAP SĂ SPUN ALTCEVA DECÎT CĂ SÎNT ROMÂNCĂ DIN BASARABIA SAU, PUR ŞI SIMPLU, ROMÂNCĂ”.

Maria Cebotari

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA