Grecia alege să sufere în continuare pentru Europa

La Verdad

Grecia a trecut din nou prin Furcile caudine. De teamă, din maturitate sau din resemnare, grecii au acceptat la alegerile de duminică destinul suferinţei pe care îl impun planurile de austeritate marcate de UE, în schimbul primirii fondurilor şi evitării falimentului. Alegerile cruciale din 17 iunie, al doilea scrutin după eşecul celui din mai, i-au acordat victoria conservatorului Antonis Samaras, liderul Noii Democraţii (ND), care pledează pentru respectarea celor convenite de troika creditorilor, formată din UE, Banca Centrală Europeană şi FMI.

În faţa tentaţiei de a rupe cu cele convenite pentru a renegocia şi a păşi pe o cale incertă, împotriva curentului, propusă de partidul radical de stînga Syriza al lui Alexis Tsipras, grecii au luat o decizie: au acceptat că vor veni alţi ani de reduceri, de majorare a impozitelor şi de noi penurii pentru o populaţie aflată deja 30% sub pragul sărăciei – cu o nouă tăiere de 11,5 miliarde pe care trebuie să o aprobe pe loc – şi au refuzat să rămînă în afara Europei. A fost un pas dificil, iar acum UE, cu Germania în frunte, ar trebui să înţeleagă aceste sacrificii şi să-şi atenueze exigenţele. Pentru prima oară, ministrul de externe german, Guido Westerwelle, a vorbit de acordarea unui răgaz şi de solidaritate cu Grecia. Euro este salvat deocamdată, cel puţin în acest flanc, şi s-a făcut un mare pas pentru ca de la Atena să nu apară noi ameninţări pe termen scurt.

Cea mai bună veste este că va exista un guvern, cel de tehnicieni exista din noiembrie după demisia lui Giorgios Papandreu, dar care nu a fost validat la alegerile din mai, şi că se deschide pentru Grecia o perioadă de stabilitate. Europa şi lumea au răsuflat uşurate duminică seară cînd s-a văzut clar că victoria îi aparţine lui Samaras cu patru sau cinci puncte în faţa lui Tsipras. Liderul conservator a luat cuvîntul pentru a proclama că “grecii au ales să rămînă în Europa cerînd partidelor să se unească pentru a forma un guvern solid”. Şi a spus, inclusiv în engleză, ceea ce toată lumea vroia să audă: “Ne vom respecta angajamentele pentru a scoate ţara din criză”. Totuşi Samaras, deşi ostil planurilor de austeritate, considerînd că sufocă creşterea, a promis în campanie că va renegocia condiţiile şi va cere mai mult timp pentru ţara sa.

Lui Samaras îi este acum suficient sprijinul socialiştilor de PASOK, al treilea partid, pentru a forma un guvern inedit de uniune naţională. Sînt duşmani de peste patru decenii, s-au alternat succesiv la putere şi sînt, de fapt, responsabilii dezastrului din conturile publice după patru decenii de risipă, clientelism şi corupţie, dar sînt singurele formaţiuni ortodoxe sigure pentru UE, pe o scenă politică care acum o lună s-a fragmentat în alte cinci formaţiuni politice de toate culorile. Adevărul este că Samaras a insistat să se meargă la urne şi să fie lichidat guvernul de tehnocraţi susţinut scurt timp cu ajutorul Pasok după demisia lui Papandreu, pentru a fi aprobat al doilea plan de salvare financiară. A trebuit să treacă două luni infernale pentru a se reveni în acelaşi loc, cu acelaşi partener, dar cu el în frunte ceea ce îşi dorea Samaras. Rămîne de văzut cît timp vor rămîne împreună şi cît le va lua să se certe din nou.

Cu o participare similară celei din 6 de mai, de circa 60% şi o redistribuire a votului util celorlalte partide, rămase în afara Parlamentului, s-a ajuns practic la aceeaşi repartizare a forţelor de acum o lună: surpriza fiind atunci ascensiunea partidului neonazist Zori de Aur. Dar repartizarea mandatelor a fost alterată acum de creşterea cu aproape zece puncte a primelor formaţiuni. Cu bonusul de 50 de mandate, partidului Noua Democraţie îi ies acum calculele pentru a face alianţă cu un singur partid, în timp ce acum o lună era posibilă doar o coaliţie de trei sau patru formaţiuni. Se împlinesc astfel dorinţele comunităţii internaţionale, care au presat enorm pentru ca Grecia să facă ceea ce trebuie.

Tsipras, cu toată presa internă şi externă împotrivă, a fost descris ca un iresponsabil care vrea să ducă ţara de rîpă, dar el a atras totuşi de partea sa furia îndreptată împotriva partidelor tradiţionale, dorinţa de schimbare şi de soluţii noi pentru o situaţia aflată în impas, din care grecii nu văd nicio ieşire. Deşi el a întors foaia, spunînd că va menţine Grecia în euro şi că victoria lui nu presupune reîntoarcerea la drahmă, el nu a convins marele electorat. Şi lipsa lui de experienţă, la numai 37 de ani, a atîrnat greu. Tsipras a obţinut însă un succes istoric. Nu trebuie uitat că, în 2009, Syriza a obţinut doar 4,6% din voturi şi, fiind singura alternativă la politicile urmate pînă acum, Tsipras va aştepta pînă la uzura noului guvern pentru a călca peste cadavrul duşmanului său şi a cîştiga viitoarele alegeri. Dacă Grecia continuă să se sufoce şi nu se schimbă nimic, oamenii vor ieşi din nou în stradă, iar radicalizarea politică va fi imparabilă.