UE: Sentiment de uşurare şi relaxare a condiţiilor după alegerile din Grecia

La Verdad

UE îşi vede viitorul puţin mai limpede. După trei săptămîni de incertitudini şi convulsii ale pieţelor, Grecia a mizat la urne pe rămînerea în euro. Decizia obligă Atena să nu renunţe însă la austeritatea dură impusă, dar membrii din zona euro se gîndesc deja să recompenseze fidelitatea elenă.
Partenerii se gîndesc deja la o prelungire a termenelor pentru a amortiza austeritatea şi la o reducere a ratei dobînzii fixate pentru a doua tranşă a fondului de salvare de 130 de miliarde de euro. Dar în pofida veştilor bune venite de la Atena, Europa îşi ţine în continuare respiraţia în aşteptarea reacţiei pieţelor. Principalele bănci centrale ale lumii sînt în alertă pentru a evita ca cel mai mic factor să declanşeze panica în rîndul investitorilor.
Bruxelles-ul a considerat alegerile din Grecia ca un referendum privind rămînerea în moneda comună. Înainte chiar de începerea campaniei electorale, preşedintele Comisiei, José Manuel Durao Barroso, le-a cerut cetăţenilor să voteze “bine informaţi” cu privire la opţiunile care li se prezintă pe masă. Executivul comunitar a susţinut întotdeauna că partenerii au dovedit încă de la izbucnirea crizei “solidaritate” faţă de Atena. Contrar opiniei multor alegători greci, UE consideră că tăierile impuse sînt obligatorii pentru  însănătoşirea conturilor publice şi aşezării bazelor creşterii.
Totuşi, în ultimele săptămîni, discursul Bruxelles-ului a virat progresiv. Venirea lui François Hollande la Palatul Elysée a deschis o nouă etapă în UE cu creşterea ca piatră de hotar. Liderul francez a introdus, pe de altă parte, termeni noi în complicata relaţie cu Grecia. A ţinut întotdeauna să remarce că Atena trebuie să-şi îndeplinească angajamentele, dar şi că Cei 27 trebuie să dea “speranţă” unui partener copleşit de criză. Grecia se confruntă cu cel de a-l cincilea an consecutiv de recesiune. În 2011, PIB s-a prăbuşit vertiginos la 6,9%, iar şomajul depăşeşte 20%.
François Hollande a impulsionat o schimbare de mentalitate în UE, dar procesul era deja în mers de cîteva luni. În pofida insistenţei Germaniei de a menţine austeritate ca port-drapel, membrii din zona euro şi-au dat seama că trebuie să flexibilizeze condiţiile austerităţii pentru ca economiile cele mai vulnerabile să nu se sufoce. În acest context, Spania a obţinut o primă relaxare a deficitului, iar Grecia şi-a fixat data alegerilor. Scrutinul din mai, care a trasat o nouă hartă politică cu alianţe imposibile, a resuscitat spectrul fracturii în zona euro.
Celebrul “Grexit” a devenit un termen la modă şi a anticipat o ipotetică ieşire a ţării din moneda unică, care arunca Europa într-un scenariu similar celui declanşat de falimentul băncii Lehman Brothers. Duminică, grecii au îndepărtat spectrul unui haos al pieţelor care ameninţa să înghită Spania şi Italia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.