De ce sprijină SUA proiectul de gazoduct TAPI?

Nezavisimaia Gazeta

De la începutul verii problema exportului de resurse energetice la Marea Caspică a căpătat o nouă dimensiune. Cauza: activizarea luptei din jurul proiectului de gazoduct TAPI (Turkmenistan-Afganistan-Pakistan-India).
Parlamentul Afganistanului a ratificat la 16 mai acordul semnat la 24 aprilie 2008 privind achiziţionarea de gaz natural din Turkmenistan. În data de 17 mai, guvernul Indiei i-a permis companiei de stat GAIL Ltd. să semneze acordul cu compania de stat “Turkmengaz”, iar în data de 23 mai, în timpul Congresului internaţional pentru probleme gazifere desfăşurat în oraşul Turkmenbaşi (Turkmenistan), companiile indiană GAIL Ltd. şi cea pakistaneză Inter State Gas System au semnat cu “Turkmengaz” un acord de vînzare-cumpărare de gaz. În paralel a fost semnat un Memorandum de punere de acord între Afganistan şi Turkmenistan în vederea cooperării pe termen lung în domeniul gazifer.
La prima vedere, la Turkmenbaşi nu s-a întîmplat nimic nou. Încă în martie 1995 guvernele afgan şi pakistanez au semnat un “Memorandum de punere de acord” pe marginea TAPI. De realizarea proiectului a început să se ocupe consorţiul Central Asia Gas Pipeline Ltd. (CentGas). Rolul central îl jucau atunci companiile americană Unocal Corporation, cea saudită Delta Oil Company, iar pînă la mijlocul anilor 1998 şi monopolul rus Gazprom. Din 27 octombrie 1997, guvernul Turkmenistanului a semnat un acord cu CentGaz şi cu o serie de companii privind construcţia TAPI. Însă, din cauza războiului prelungit din Afganistan şi a instabilităţii din Pakistanul nuclear, acest proiect nu a fost realizat. Nerealizate au rămas şi acordurile interstatale pe marginea TAPI din 2002 şi 2010.
Şi totuşi, acordurile din mai anul curent au elemente de noutate. Proiectul TAPI nu a devenit mai realist decît în anii 2000, războiul din Afganistan continuă şi experţii se îndoiesc de capacitatea părţilor de a realiza acordurile înregistrare. Însă, semnarea acordurilor din Turkmenbaşi a relevat două noi aspecte care nu existau în urmă cu cinci-şapte ani.
Primul: modificarea structurii energetice a Turkmenistanului. De la mijlocul anilor 1990, Aşhabadul desfăşoară o politică de diversificare a livrărilor de resurse energetice. Este vorba despre căutarea de noi trasee pentru exportul de gaz turkmen în afara sistemului de gazoducte rusesc. Experţii leagă această politică de proiectul transcaspic propus de Uniunea Europeană (UE) sau de Nabucco, ce prevede exportarea de gaz din republicile Asiei Centrale în ţări ale UE, prin Azerbaidjan şi Turcia.
Al doilea: sprijinirea proiectului TAPI de către SUA. La mijlocul anilor 1990, Administraţia lui Bill Clinton a susţinut acest proiect prin intermediul companiei Unocal Corporation. După atentatele comise la ambasadele americane din Kenya şi Tanzania, la 7 august 1998, această companie s-a retras din consorţiul CentGaz. Administraţia Obama resuscitează acum această strategie. În sprijinul TAPI s-au pronunţat Daniel Stein, consilier al Departamentului de Stat, şi şeful serviciului de presă al Departamentului de Stat, Victoria Nuland. Aceasta a subliniat că SUA nu intenţionează deocamdată să participe la proiectul TAPI, dar este gata să-i acorde sprijin politic.
O asemenea poziţie le permite americanilor să-şi consolideze poziţiile în regiune indiferent de realizarea TAPI. În primul rînd, SUA demonstrează din nou sprijin pentru proiectele de diversificare a exportului de resurse energetice din regiunea caspică. În al doilea rînd, americanii amplifică neînţelegerile dintre Gazprom şi ţările din Asia Centrală. În al treilea rînd, Casa Albă îşi întăreşte parteneriatul cu India, demonstrînd sprijin pentru interesele lor energetice. În al patrulea rînd, Administraţia Obama creează tensiune în China: Washingtonul vrea să dea impresia că resursele energetice caspice pot lua atît drumul estului, cît şi sudului, în direcţia Oceanului Indian. Acest lucru sporeşte concurenţa dintre India şi China.
Proiectul TAPI nu ameninţă direct interesele ruseşti, cu atît mai mult dat fiind caracterul incert al realizării acestuia. Însă, noua situaţie energetică ar putea zădărnici proiectul gestionat de Rusia privind construcţia unui gazoduct de la Marea Caspică (Prikaspiiski). În 2007, Moscova a obţinut de la Aşhabad şi Astana acordul asupra acestui proiect, care prevede majorarea exporturilor de gaz din Asia Centrală prin sistemul de gazoducte rusesc. Virarea Aşhabadului spre est şi sud pune sub semnul întrebării succesul diplomaţiei ruse şi capacitatea Moscovei de a-şi menţine poziţiile energetice în Asia Centrală.