Vizita

RADU VIDA

Agenţiile de presă, portalurile de ştiri şi, deci, populaţiei de la noi, au ignorat vizita preşedintelui Vladimir Putin în China. Ciudat! Spun asta pentru că, de o vreme încoace, lumea asistă la o schimbare fundamentală a raportului de forţe în lume. China a aplicat o politică înţeleaptă în mai toate domeniile de activitate, iar socialul începe să prindă un cu totul alt contur. Economia acestei ţări înregistrează succese  mai mult decît notabile. De cealaltă parte, Rusia a scăpat de haosul instituit de destrămarea URSS, rămîne o mare piaţă şi un foarte importat furnizor de energie. Ambele ţări au ambiţii militare declarate, iar modul lor de organizare şi operare pe scena internaţională nu poate fi ignorat în nici o circumstanţă.

La controversata reinstalare a lui Putin la Kremlin, răspunsul tandemului (Medvedev-Putin) a fost o clară orientare spre Asia a Rusiei. E drept că preşedintele a tras o repede privire pe axa Minsk-Berlin-Paris, dar şi-a contramandat prezenţa la  summit-ul G8 şi ONU şi a plecat, într-o vizită de 3 zile, la Beijing.

Vechile dispute au încetat.
Situaţia internaţională şi, mai ales, agresivitatea Statelor Unite ale Americii au forţat, putem spune, noi alianţe. Este aberant să vorbim despre mutarea „ cortinei” mai spre Est, dar – este clar – în „Era Putin” relaţiile bilaterale dintre China şi Rusia au primit noi valenţe. Cum spuneam, principalele disfuncţii au dispărut, integrarea economică a făcut paşi mari, iar relaţiile personale dintre conducătorii celor două ţări garantează, încă pentru multă vreme,  o politică comună în mai toate domeniile vieţii internaţionale.
Siria, bunăoară.

Comunicatul întîlnirii la nivel înalt a fost evaziv, dar, se pare, toate insistenţele doamnei Hillary Clinton au fost zadarnice. China şi Rusia susţin în continuare regimul de la Damasc şi, ca perdea de fum, aruncă dorinţa lor de a se rezolva problemele de acolo „pe calea dialogului”. Nici în dosarul Iran problemele nu sînt rezolvate. Cu toată opoziţia Vestului, China şi Rusia par a ţine partea iranienilor în tentativa lor de a intra în rîndul ţărilor deţinătoare de arme nucleare. Echilibru? Poate. Dar, mai degrabă, e vorba despre o opoziţie de principiu. Pentru că, pînă la urmă, nici Chinei şi nici Rusiei nu le convine o putere nucleară în chiar coasta lor. Cu atît mai mult cît, chiar la capătul Europei, mocneşte un început de conflict armat (după cum ştiţi, Azerbaidjan acuza Armenia de uciderea unor soldaţi la frontieră. Se întîmplă şi invers. Iar „mărul discordiei e tot „bătrînul” Nagorno Karabah).

Există şi un alt interes major pentru care Vladimir Putin a întors, cel puţin în aparenţă, spatele simandicoaselor întîlniri cu Vestul. În capitala chineză începe reuniunea SCO. Organizaţia Shanghai pentru cooperare a atras deja ţări ca Tadjikistan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Kazahstan, Rusia şi China. Dar observatorii – India, Mongolia, Iran şi Pakistan – nu au acelaşi grad de simpatie între „cei mari”. Aşa că, imediat după întîlnirea premierului chinez cu reprezentanţii acestor ţări, şi înalţi funcţionari ruşi au evaluat situaţia, „la faţa locului”, cum se spune. Şi, nu este lipsit de importanţă nici faptul că, pe meleag chinez se află în vizită oficială şi comisarul pentru agricultură al Uniunii Europene, Dacian Cioloş. Cel puţin partea chineză este foarte interesată în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa alimentară a celor două entităţi.