Stînga radicală îl “sufocă” pe Hollande

La Razon

Încă nu au avut loc alegerile prezidenţiale şi nici Hollande nu a fost proclamat învingător, dar stînga radicală s-a repliat în caz de victorie a candidatului socialist. Candidatul PS s-a abţinut de la orice gesturi de apropiere faţă de stînga radicală extremă – Frontul Stîngii (FG), care reuneşte radicali şi comunişti sau partide troţkiste – pentru a nu-i speria pe cei indecişi şi pe alegătorii de centru care ar putea vota cu el.

Însă toţi împreună formează un procentaj deloc neglijabil, care ar putea ajuta un candidat să cîştige turul al doilea. Sondajele îi acordă candidatului comuniştilor, Jean Luc Mélenchon, între 13% şi 15% din intenţiile de vot şi un rîvnit “loc trei” al alegerilor prezidenţiale pe care şi-l dispută cu candidata Frontului Naţional (FN, extrema-dreapta, Marine Le Pen. Un post de arbitru, în unele ocazii, decisiv. În orice caz, dacă rezultatele se confirmă, îi va conferi legitimitatea pentru a-şi face auzite posibilele exigenţe în vederea unui viitor guvern socialist.

Totuşi, între cele două tururi din 22 aprilie şi 6 mai, François Hollande a închis uşa oricărei negocieri. La primul tur, candidatul Partidului Socialist asigură că “va încerca să înţeleagă rezultatul care va ieşi” pentru ca apoi “să reunească stînga, toată stînga şi să cîştige mai departe”, a declarat el într-un interviu.

Între cei doi, însă, coincidenţele sînt puţine, iar Hollande nu intenţionează să cedeze. Programul său este incompatibil cu cel care într-o zi a dezertat din aripa de stînga a Partidului Socialist. Revendicările unui salariu minim de 1.700 de euro sau fixarea unui prag minim al salariului nu sînt de concept pentru Hollande. De unde şi motivul pentru care favoritul sondajelor nu vrea să-şi distragă atenţia de la traseul pe care şi l-a marcat şi să facă apel la votul util pentru a evita dispersarea.

În stînga radicală prioritatea este clară: să elibereze Franţa de alţi ani de “sarkozysm”. Dar nu vrea să se conformeze cu a fi doar un magnet de voturi pentru PS. Atît FG cît şi Noul Partid Anticapitalist (ANP) aspiră să continue să existe şi după alegeri şi să devină o alternativă a socialiştilor.

În faţa unui François Hollande care, după părerea lor, este prea moale în poziţiile sale şi nu se rupe de Europa liberală, unii văd deja naşterea “unui bloc de stînga anticriză”, pentru ca, în caz de alegere, să facă presiuni asupra lui după victorie. Mai ales după avertismentul lansat de fostul candidat troţkist la alegerile prezidenţiale din 2002 şi 2007, Olivier Besancenot (NPA), potrivit căruia, “nici cu socialiştii nu vor ieşi socotelile”.