Nu!

RADU VIDA

Se spune că politica e c…. şi toate damele de acest gen se aseamănă. Şi că, evident, se adună. Realitatee contrazice, însă, această zicală. Pentru că, dincolo de asemănări, există multe, foarte multe deosebiri între alegerile din ţările democratice bine consolidate şi cele care abia dacă aspiră la statutul de începători într-ale aplicării puterii reale a poporului.
În Franţa, bunăoară…

Urmărind pregătirile, declanşarea şi desfăşurarea alegerilor, am putut constata diletantismul… altora, în ceea ce priveşte eficienţa campaniilor, decenţa discursului şi, mai ales, adaptarea retoricii la nevoile societăţii.
Există criză şi toţi cei 7 candidaţi au aprofundat tema, fără menajamente, dar şi fără ascunzişuri; există priorităţi ale societăţii franceze şi, din perspectiva specifică doctrinelor pe care le reprezintă, s-au vehiculat soluţii dintre cele mai realiste pentru rezolvarea acestora; există interesul fiecăruia de a cîştiga sau, cel puţin, de a se clasa pe un loc onorabil, ceea ce înseamnă că minciuna, promisiunile populiste sînt eliminate din intervenţiile candidaţilor. Ba, mai mult, favoriţii, au o vie plăcere în a reliefa competenţa pentru primul post în stat, fără atacuri ieftine şi învăluiri ce ţin de periferia limbajului. Şi, cu tot evantaiul foarte larg de opinii, toţi păstrează decenţă maximă. Iar uzanţele diplomaţiei se menţin la nivelele cele mai înalte.

Cu toate acestea, doar preşedintele în funcţie, d-l Nicolas Sarkozy şi-a permis să fie tranşant în probleme de interes general. N-a acuzat, ci a constatat. Cele mai puternice „nu”-uri au fost rostite în legătură cu construcţia europeană şi problemele colaterale ei. Nu este de mirare că între o relaxantă pedalare pe bicicletă şi prezentarea la diferite evenimente mondene ale Carlei Bruni, candidatul Sarkozy a promis retragerea Franţei din Schengen, dacă frontierele blocului european nu sînt grabnic consolidate. Iar acest lucru nu se poate face, cel puţin în zona Greciei, unde haosul domneşte pe o fîşie nepăzită de 120 km cu Turcia. Şi de unde vin cei mai mulţi imigranţi ilegali din toate colţurile planetei. (Surprinzător, ambasadorul Franţei la Bucureşti a afirmat că ţara sa susţine intrarea României în spaţiul Schengen. Ceea ce înseamnă că am avut dreptate atunci cînd am spus că în spatele poziţiei Olandei stau forţe mult mai puternice).

Un alt punct deosebit de sensibil, dar abordat cu mult curaj de către actualul preşedinte, se referă la necesitatea promovării unui real protecţionism în Europa şi a asigurării controalelor la frontierele interioare. D-l Sarkozy a arătat cu degetul spre CE, care gestionează negocierile comerciale, fără să se ocupe de reciprocitate din partea unor ţări care refuză să acorde companiilor europene acces echitabil la contractele guvernamentale. UE a obligat ţările membre să deschidă pieţele publice. Dar alţii (China, Japonia) nici nu vor să audă de aşa ceva. În consecinţă, Franţa, prin vocile celor care au şanse reale să ocupe primul fotoliu în stat, avertizează că va recurge la politica „scaunului gol” (o acţiune eficientă a gen. Charles de Gaulle, care, în 1965, a obţinut succese remarcabile în politica agrară comună). Franţa e hotărîtă să acorde doar companiilor care produc în Europa contractele publice. Şi, credeţi-mă, promisiunile electorale sînt respectate cu stricteţe. Chiar şi de către challengeri. Pentru că, pînă la urmă, este vorba despre interesele poporului francez, nu-i aşa?