Graniţa turco-greacă: ultima frontieră a Europei

El Pais

Grecia construieşte un gard lung de 10 kilometri pentru a frîna imigraţia ilegală dinspre Turcia, deşi Uniunea Europeană a refuzat să aloce fonduri Atenei pentru această construcţie. Un dig de frînare împotriva mafiilor care fac trafic de persoane – invocă Atena, “un zid al ruşinii” – potrivit Turciei. Este vorba de o barieră care va bloca cursul rîului Evros, frontiera naturală dintre cele două ţări – o zonă deja patrulată de Frontex, agenţia europeană de control al frontierelor. Construcţia, prezentată ca un imperativ de apărare naţională, implică un gard dublu de sîrmă ghimpată de 2,5 metri înălţime şi instalarea a 25 de camere termice. Bugetul este de 5,5 milioane de euro, pe care Comisia Europeană (CE) ar trebui să-i suporte.

Grecia va primi anul acesta 90 de milioane de euro din fondurile europene pentru refugiaţi, integrare şi repatriere. Între 2007 şi 2010 Atena a primit 215 milioane. Însă dincolo de cifre, gardul suscită controverse: este inutil să faci poartă în cîmp; ar fi o încălcare a dreptului de nerepatriere a persoanelor cu drept la protecţie internaţională – Grecia este una din ţările UE cu cea mai mică rată de soluţionări a cererilor de azil. Şi mai ales o încurajare a unor ţări, cu Franţa în frunte, care vor restabilirea controalelor la frontiera naţională a membrilor Schengen, în caz de migraţie masivă de nesusţinut, la una din graniţele externe ale acestui spaţiu. Ca presiune migratorie de nesusţinut pot fi considerate cele 300 de persoane, potrivit Ministerului grec de Interne, care trec ilegal miile de km de frontieră turco-greacă.

În această arie au fost interceptaţi în 2011, circa 55.000 de imigranţi ilegali, cu 17% mai mult decît în 2010. Normele europene nu împiedică construcţia de bariere la limitele externe, dar Bruxelles-ul nu le susţine financiar. Turcia nu colaborează suficient. Cu cît trec mai mulţi imigranţi frontiera cu Grecia, cu atît mai puţine probleme pentru Turcia, marele distribuitor al imigranţilor de tranzit. Iar Grecia nu este capabilă să-i frîneze cînd pătrund pe teritoriul său.

Dar nici nu-i mai reţine în detenţie temporară şi în condiţii inumane. În 2011, Parlamentul a aprobat o lege care descentralizează procedura acordării dreptului de azil şi a înfiinţat centre chiar la frontieră, conduse de autorităţi independente, nu de poliţie, ca anterior. Potrivit ministrului turc pentru probleme europene, Egemen Bagis, este vorba de un simbol al divizării între UE şi celelalte ţări. “Nu este momentul să vorbim de noi ziduri, ci de noi punţi”, a spus el. Atitudinea UE faţă de Turcia prin amînarea aderării sale, ar obliga Ankara să adopte poziţii mai agresive împotriva imigraţiei.

Potrivit acestui ONG, Turcia primeşte anual 9.000 de cereri de azil. Mulţi refugiaţi rămîn prinşi în hăţişul birocraţiei între 5 şi 10 ani: “Mulţi se satură şi încearcă să treacă frontiera”. Surse ale Ministerului grec de Interne insistă asupra ajutorului extern pentru a frîna fluxul migrator şi al creşterii delincvenţei în ţară. Intrarea imigranţilor ilegali a creat o situaţie explozivă într-o etapă de instabilitate socială. Şi totuşi nici zidul nu este o soluţie: dacă nu vor mai putea trece pe aici, vor încerca prin Bulgaria sau prin insule. O soluţie ar fi centrele de retenţie, plasate chiar la frontieră. Primul va fi gata peste cîteva luni.