Omul potrivit… cu mîna

RADU VIDA

Nu vrem şi pace! Sau nu putem.  Înainte vreme era o manie în dezvoltarea, cică, a democraţiei. Interne. Că exista şi una externă… Se făceau 3 propuneri pentru un post. Toate trebuiau să fie valabile. Adică: omul să poată face faţă cerinţelor. Iar persoanele propuse erau, obligatoriu, femeie, sau din rîndul naţionalităţilor conlocuitoare, sau de origine muncitorească, sau, în alte cazuri, din partidele vechi, aliate cu PCR. O grămadă de scheme!

Cîteodată se potrivea. Omul, vreau să spun. Cu alte cuvinte, ba cu una, ba cu alta din calităţile cerute de autobiografie şi recomandate de alţii, persoana putea funcţiona. Mai ales dacă ştia canonul, respecta şefii şi avea puterea să fie, (chimic), inodor, incolor şi insipid.

Încet, încet incompetenţa a fost înlăturată. Nu zic că n-au rămas tarele propunerii „celor 3.” Dar erau aleşi, votaţi, mă rog, numiţi, într-o altă ordine. Conta mai puţin obedienţa şi mai mult competenţa. Sigur, rămînea ca o condiţia de bază, ataşamentul faţă de patrie şi partid, ne-crîcnirea faţă de conducerea superioară etc.

După balamucul din ’89 am încercat să adoptăm o altă cale. Cu CV-ul. Şi o altfel de democraţie. Nediferenţiată în externă şi internă. Ci democraţie! Sau, mă rog, aşa ar fi trebui să fie. Exista un singur defect: chiar şi tinerii, atît de promovaţi şi insistent mediatizaţi, purtau în genă şmecheria, nepotismul, dorinţa de a accede acolo unde nu le era locul, dar e bine, cald şi, mai ales, făr’ de muncă. Aşa că s-a inventat democraţia originală. Şi au rezultat doar pungăşii. Mai mici sau mai mari. Nu spun că, dintr-o dată, puteam ajunge la nivelul de corupţie diminuat al Noii Zeelande. Sau al Elveţiei. Pînă la urmă, şi Germania se plînge că pierde miliarde şi miliarde doar din pungăşii. Dar puteam avansa. Şi spera că, odată, vom fi mai curaţi. Şi mai uscaţi…

Am ratat, însă, şansa pentru că a fost (şi este) mare înghesuială. Tot omul vrea funcţii. Şi pentru asta face pe dracu-n patru. Cumpără… studii, vinde afaceri, joacă la loteria nimicniciei fotolii de parlamentari. Şefi. Neapărat şefi! M-a surprins că, pe măsură ce trece vremea, nici nu se mai face un secret din dorinţa de parvenire. Ba, din cînd în cînd, se cere chiar legiferarea ei, înscrierea în statute. Dacă nu chiar în Constituţiune! Pentru asanarea vieţii noastre politice şi, mai ales, pentru promovarea competenţelor în toate domeniile (care, nu-i aşa, este!), Organizaţia de femei a PDL a cerut ca pe listele eligibile să se regăsească 30% femei. E, să recunoaştem, un pas înainte … spre timpurile trecute. (Că pe cele cu minorităţile le avem din prima clipă a balamucului).

Deci: că-i şchioapă, oarbă sau blondă… în cap – nu contează! Femeie să fie! Dacă se poate, bogată. Şi… orientată. S-a şi spus că, de multe ori, în politichie, femeile fac brînza mai… brînză, decît bărbaţii. Nu-i vorbă. Că nu mi-s misogin. Ca dovadă că, vorbind de competenţă, aplaud propunerea de numire a dlui Silviu Prigoană în comisia juridică. Că în cea de muncă este deja. Dînsul nu e femeie, dar e fără şcoală. Are simţul afacerilor, dar nu se ştie cum a vîndut Realitatea TV pe 100 de dolari. E patriot, dar îşi ţine copiii în America. E primul sărac în Forbes şi ultimul dintre manelişti. Nu-i poet sau cîntăreţ, dar e parlamentar, fost bişniţar, mecanic, spirtar. Şi actual gunoier-media. De unde şi expresia: ţara noastră viitor de aur are!