Bumerangul şantajului

RADU VIDA

Citesc, uluit de-a dreptul, zisa unui vicepremier: « Serbia s-ar putea orienta către Rusia, dacă nu este primită în UE ».
Da. Serbia, sau ce o mai fi rămas din ea, se zbate să acceadă în UE, numai că preţul este unul foarte pipărat. Bruxelles-ul cere – nici mai mult, nici mai puţin să se înregistreze progrese între Serbia şi Kosovo.  Nu dezvolt subiectul. Spun doar că, realmente, nu văd motivaţia pentru care Serbia ar vrea în UE. Deşi, geografic, este ţară europeană, mentalităţile sînt mult mai adecvate conceptului şi, cu toată ciuntirea teritorială, ţara are (încă) oarece experienţă capitalistă pentru a face faţă noilor provocări. Dar…

Şantajul enunţat de vicepremierul cu pricina (a nu se citi Priscina !) s-ar putea să se întoarcă împotriva Serbiei. Rusia a fost un real sprijin pentru popoarele fostei Iugoslavii. Şi nu numai atît. Rusia este încă o mare putere şi o piaţă de desfacere mai puţin pretenţioasă decît piaţa comună, formată în urma deschiderii comerţului european. Industria Serbiei a trecut prin încercări grele, iar o breşă pe pieţele externe este greu de găsit, în condiţiile cerinţelor din ce în ce mai mari şi a concurenţei acerbe.

Ciudat este şi faptul că oamenii politici nu văd dezavantajele intrării în UE. Şi nu vorbesc doar de o rapidă deteriorare a componentelor industriei şi agriculturii, stingerea bruscă a unor relaţii împămîntenite şi a dezavantajului « ultimului venit ». Chiar îndeplinind condiţiile, tot mai draconice, cerute pentru a deveni… candidat şi e greu de crezut că şocul intrării în UE nu va afecta, cel puţin pe termen scurt, statornicele relaţii social-economice din această ţară balcanică. Mai este însă ceva. Experienţa celor care au aderat în virtutea unui heirupism de mare superficialitate arată, după ani şi ani de « membru cu drepturi depline», că aşa ceva nu există, că frustrărilor distrugerii economiei li se adaugă practica second hand-ului deşănţat, arogant şi discriminatoriu.

Europa este în declin. Iar «moneda  unică» îi urmează paşii dinspre rău în mai rău.  Dar, cu toate acestea, ţările fondatoare ale Europei au un statut cu totul şi cu totul aparte, în această luptă pentru dezmeticirea din criză. Iată: după ce agenţiile de rating au degradat 6 ţări din zona euro şi au pus sub strictă supraveghere Franţa, Marea Britanie şi Austria, recent, agenţia de evaluare financiară Moody’s a mai dat palme şi picioare-n fund unor administraţii şi companii europene. Lombardia, oraşul şi provinciile din Milano, Florenţa, Toscana,Torino, Umbria şi Veneţia (Italia), Castellon y Leon, Andaluzia, Madrid, Catalunia, Ţara Bascilor, Galicia, Estremadura (Spania), SNCF, Technicolor, Thale (Franţa) sau Grupul de îmbogăţire a uraniului din Marea Britanie au primit scăderi semnificative ale ratingului lor. Urmează, zice-se, 17 bănci globale şi 14 instituţii financiare. Şi, cu toate acestea, ieri, Spania, Marea Britanie şi Franţa au obţinut împrumuturi mari de pe piaţă, cu dobînzi ridicol de mici, cu termene de maturitate de 3, 7, respectiv 2 ani a obligaţiunilor. Asta, în ciuda scăderii PIB-ului celor trei cu cîte 0,3-0,5 la sută.

Speră oare oficialităţile sîrbeşti că scăderea ratingului ţărilor dezvoltate îi va aduce mai aproape de economia lor pe cei care conduc Continentul ? Mă îndoiesc că sînt atît de naivi. Iar sperietoarea cu « apropierea » de Rusia, sigur, nu e pentru Bruxelles. Ci pentru  propriul popor.
Ciudate manevre !