A 28-a zi de protest la Cluj: „Beizadele-n puşcărie/Nu-i vrem în Guvernul SIE”

Protestul de aseară a fost închinat locotenentului Alexandru Gheorghe, mulţi dintre manifestanţi purtînd fotografia acestuia şi scandînd „Cinste lui, cinste lui/Cinste lui, eroului”, „Locotenentul/Dă jos dementul” şi „Cinste lui/Cinste patriotului”. De asemenea, nemulţumiţi de faptul că Guvernul Ungureanu a întrunit suficiente voturi în Parlament, clujenii au scandat „Beizadele-n puşcărie/Nu-i vrem în Guvernul SIE”, „Toată lumea ştie/Ne conduce SIE”, dar şi „Libertate”, „Nu vrem să fim o naţie de sclavi”, „Emil Boc face sluj/Nu e bun primar de Cluj”.

 Protestul de ieri s-a bucurat de o prezenţă specială. Soţia fostului general Ion Eremia – condamnat de Regimul comunist la 25 de ani temniţă grea, pentru că a cutezat să ridice vocea în faţa puterii staliniste iar mai apoi să scrie o carte îndreptată împotriva comunismului – a participat la protestul din Piaţa Unirii din Cluj. „Am venit să mă închin în faţa gestului locotenentului erou. Văd că istoria se repetă. Soţul meu, generalul Eremia, s-a ridicat în ’54 în Marea Adunare Naţională, în haină militară şi le-a spus în plină teroare stalinistă: <<ce vreţi să le mai luaţi, au copiii vineţi de foame?!, dacă ar avea, ar da copiiilor să mănînce>>. Atunci şi-a semnat sentinţa. <<Guliver în ţara minciunilor>>, prima carte scrisă împotriva comunismului, pe care a trimis-o la Paris pentru a-i fi publicată, nu a fost decît pretextul. Era general şi ministru adjunct al Apărării. Diferă doar locaţia şi timpul. Locotenentul erou Alexandru Gheorghe a avut curajul să meargă în Piaţa Universităţii. Nu consider că a încălcat regulamentul militar. Era în timpul său liber, n-a cerut nimic pentru domnia sa, absolut nimic. A spus ce spune tot poporul – că e greu şi că nu se mai poate. În opinia mea, prin gestul său, locotenentul Alexandru Gheorghe  a intrat în istorie. Nu are decît 27 de ani. Dacă ar fi avut 60 şi era la sfîrşitul carierei, am fi spus că nu are nimic de pierdut. Dar, ca la 27 de ani să rişti tot, cît curaj îţi trebuie?”, a declarat, pentru Făclia, Nicoleta Eremia

 Vă amintim că generalul Ion Eremia, fost  ministru adjunct al Forţelor Armate pe vremea lui Gheorghiu-Dej, a fost condamnat de regimul comunist la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale prin agitaţie” şi 14 ani temniţă grea, pentru „complotare la tentativa crimei de trădare de patrie”, urmînd să execute pedeapsa cea mai mare. Începînd cu 27 octombrie 1959 trece succesiv prin penitenciarele Jilava, Rîmnicu-Sărat şi Aiud, iar la 24 iulie 1964 este eliberat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 411, de eliberare a tuturor deţinuţilor politici.

 Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.