Puternicii acestei lumi: playboy, “naşi”, patrioţi

Der Spiegel

Mihail Prohorov a fost înregistrat în calitate de candidat în alegerile prezidenţiale care vor avea loc în Rusia în luna martie. Averea lui Prohorov este evaluată la 13 miliarde de euro. Prohorov plănuieşte o carieră în politică – pentru bogătaşii ruşi acest lucru este cel puţin la fel de riscant ca un salt din elicopter pe versantul acoperit de zăpadă intactă sau ca un meci de box.

“Naş al Kremlinului” este denumit, în Rusia, Boris Berezovski, astăzi în vîrstă de 65 de ani şi care, în 1990, a devenit una dintre dintre “eminenţele cenuşii” ale politicii ruse. Berezovski ştia ca nimeni altul să transforme banii în influenţă politică, iar puterea, la rîndul său, în bani. El l-a ajutat pe Boris Elţîn să fie reales, în 1996, pentru un al doilea mandat prezidenţial, a devenit secretarul influentului Consiliu de Securitate şi unul dintre cei mai importanţi “organizatori de jocuri politice” de pe coridoarele Kremlinului. În 1999, tocmai Berezovski a contribuit la pătrunderea lui Vladimir Putin în eşaloanele de frunte ale puterii, însă la scurt timp a căzut în dizgraţie şi a fugit la Londra.

Modul în care bogăţia financiară poate contribui la o vertiginoasă carieră politică este relevat şi de cazul Iuliei Timoşenko. Fostul premier al Ucrainei a cîştigat la vremea sa milioane de dolari din afaceri cu gaz. În 2004, ea a devenit unul dintre liderii “revoluţiei portocalii”, obţinînd, împreună cu tovarăşii săi de luptă, organizarea de noi alegeri parlamentare, în urma cărora carismatica politiciană, cu o coafură ucraineană tradiţională, a devenit premier. În 2010, ea a pierdut în faţa vechiului său adversar Viktor Ianukovici, omul lui Kucima şi care ulterior a iniţiat împotriva ei un proces juridic, în timpul căruia Timoşenko a fost acuzată de semnarea cu Rusia a unor acorduri în domeniul gazului dezavantajoase pentru Ucraina.

O adevărată întruchipare a omului de afaceri cu reputaţie suspectă şi avid de putere este fostul şef al guvernului italian, Silvio Berlusconi. Acesta nu a renunţat la modul său de viaţă imoral nici cînd a devenit premier. În pofida tuturor acuzaţiilor de corupţie care i-au fost aduse, a presupuselor sale legături cu mafia, catastrofalei balanţe economice a ţării, fără a mai vorbi de desfrînatele petreceri private, Berlusconi a reuşit multă vreme să se menţină la putere. Cu toate acestea, în 2011, nesuportînd critica intensivă atît în interiorul ţării, cît şi în afara ei, Berlusconi şi-a dat demisia.

Primarul New York-ului, Michael Bloomberg, om de afaceri cu cea mai bună reputaţie, a reuşit să evite orice scandal. Capitalul întemeitorului agenţiei de ştiri Bloomberg este evaluat astăzi la 18 miliarde de dolari. Unul dintre meritele sale este acela că, din funcţia de primar, el a reuşit să stabilizeze bugetul oraşului, înglodat în datorii, a luptat cu infracţionalitatea şi a îmbunătăţit sistemul de învăţămînt.

Potenţial succesor al cancelarului federal german Angela Merkel era considerat pînă de curînd Karl-Theodor zu Guttenberg, care a cucerit fulgerător politica germană, devenind iniţial ministru al economiei, apoi al apărării. Însă, el “s-a ars” în urma unui scandal legat de lucrarea sa de doctorat, care s-a dovedit plagiat.

Campania electorală americană înghite milioane. Pe de altă parte, chiar şi cel mai gros portofel nu garantează accesul la Casa Albă. Acest lucru este demonstrat în mod elocvent de cazul miliardarului texan Ross Perot, care, pe fondul paranoii declanşate, s-a retras în mod inopinat, în 1992, din cursa prezidenţială.