Moment aniversar: Maestrul CORNEL BRUDAŞCU – 75

Pentru spaţiul cultural românesc pictorul Cornel Brudaşcu reprezintă de decenii bune genul de creator distinct, fertil, făuritor de operă rezistentă pe scara valorilor durabile. Încă din anii ’60 ai veacului XX, cînd devine o prezenţă constantă şi notabilă a regionalelor şi judeţenelor clujene de artă plastică avea să se impună atenţiei prin intensitatea şi prospeţimea unui cromatism fixat sub aura luminozităţii. O luminozitate mereu filtrată, măiestrit valorată pentru a reflecta impulsurile unei rafinate sensibilităţi. Acurateţea şi fluenţa elaborării vor deveni componente definitorii ale stilului său preocupat de convertire a vizibilului în vectori de elevată spiritualitate. Colorist de excepţie, nu s-a complăcut a opera cu lejere facilităţi stinse în limitativ decorativ şi efemer, vizînd zona profunzimilor interpretative care transferă materiei picturale impresia de flux energetic purtător de emoţie şi semnificaţii.

Viguros susţinut de impulsurile generoase ale harului, determinant în atingerea performanţei, Cornel Brudaşcu a abordat cu pasiune şi profesionalism toate genurile specifice: portret, compoziţie, peisaj, natură statică. Privite prin sita vremii prioritare au fost, evident, transpunerile avînd ca pretext fastuoase aranjamente florale, mai solicitate şi motivate pentru a acoperi urgenţele existenţiale ale unui artist liber profesionist (după un prim deceniu de profesorat). Indiferent de motiv, însă, atitudinea creativă s-a fixat şi s-a păstrat ani buni sub incidenţa unei viziuni hiperrealiste. Factura solară a firii a găsit corespondent adecvat în genul de evocare care filtrează şi supradimensionează datele concretului, proiectîndu-le sub zodia unui regim idealizant. Îndeosebi portretele şi compoziţiile din anii ’6o – ’7o , animate cel mai adesea de făpturi tinere, degajă edificator acea impresie de detaşare de contingent, de afirmare şi contopire cu spaţii subtil atmosferizate, de unde se răsfrînge învăluitor spre noi un cuceritor suflu de puritate, gingăşie, candoare.

Tipică şi familiară structurii particulare a personalităţii sale plurivalente se recomandă a fi predispoziţia către intonaţia lirică a evocării. În special peisajele se vor constitui în reflexe meditative, sonore, ale unor diafane reconstituiri imaginative de spectacol natural, frecvent ancorat în intimitatea infinitului cosmic. Pe maestrul Cornel Brudaşcu nu l-a interesat anecdotica incidentalului, supusă trecerii prin curgerea anotimpurilor, ci s-a simţit îndemnat a surprinde şi restitui acea tulburătoare impresie de atmosferă feerică, în perimetrul căreia amprentele vizibilului se contopesc în inefabile orchestraţii de armonii, decantate în rafinate dominante de verde şi albastru, infinit mătăsuite, invitîndu-ne a ne transpune în anturajul unor reconfortante stări de beatitudine şi reverie. Pe aceste ecrane de splendoare paradisiacă a lansat adesea superbe arborescenţe florale, semn de virtuoasă capacitate de a ancora seva argumentului cromatic în ipostaza selectă a efectului transfigurator, cînd materia devine receptacol şi însemn de esenţă spiritualizată. Drept urmare, ansamblurile peisagistice, dar şi cele înnobilate de proaspăta respiraţie a universului floral, se instituie în armonioase şi fragede adieri de poetică pură, odihnitoare, într-o vreme a provocărilor şi tensiunilor traumatizante.

Martor profund afectat de manifestările contradictorii din existenţialul ultimelor două decenii de anemică tranziţie către autentica democraţie şi aşteptata prosperitate, maestrul Cornel Brudaşcu şi-a asumat şi nobila condiţie a unei conştiinţe lucide, desăvîrşind un impresionant ciclu cu muzicanţi sau făpturi în dilematice posturi, majoritatea transpuse în contexte de ocruri şi griuri fumegînde, antrenînd imboldul unei motivate solidarizări cu destine debusolate, răvăşite de amar şi deznădejde. Dacă în compunerile cu instrumentişti se observă o cantonare a siluetelor în atitudini pline de ardoare, ce merg pînă la ipostaza unor strigăte răvăşitoare, în celalalte înscenări de umanitate ultragiată timbrul evocării capătă asprimi de sorginte dramatică, personajele prinse în disperate încleştări şi angoase ancorează confesiunea în zonele traumei expresioniste.

Aceste pasionate peregrinări pe incitantele meridiane ale unor adevăruri intuite, simţite, asimilate, convertite în sonorităţi cromatice definitorii şi originale i-au permis maestrului Cornel Brudaşcu finalizarea unei opere reprezentative, furnizînd un răspuns credibil asupra şansei la durată a unui travaliu creativ cînd acesta se fundamentează pe talent, dăruire, sinceritate, consecvenţă în valorificarea unui crez, consonant cu gradul de cultură şi datele esenţiale ale firii.

La mulţi şi rodnici ani, iubite maestre Cornel Brudaşcu!

Negoiţă LĂPTOIU