Comportamentul politic

RADU VIDA

Un asemenea subiect ar trebui să cuprindă cel puţin două părţi. Cum cele mai multe cercetări în domeniu s-au axat pe comportamentul electoratului, mă voi opri, astăzi, asupra unor devianţe ale politicienilor. În speţă a parlamentarilor. Motivul este că, la noi, mult-huiduita clasă politică are cea mai mare vizibilitate şi constanţă în Legislativ.

Acumulările de energii negative din societate au dus la recentele manifestaţii din foarte multe zone ale ţării. Cu toată strădania politicienilor din taberele adverse care s-au confruntat în perimetrul instituţiilor statului sau în stradă, s-a văzut cu ochiul liber că simţul comun a clamat aversiune împotriva celor care, de mai bine de 20 de ani, asigură rotaţia puterii. În virtutea unui anume crez jurnalistic, de-a lungul anilor, am criticat – şi, cred, pe bună dreptate – partidele sau coaliţiile aflate la putere. Acum însă trebuie să fac nişte remarci de-a dreptul nefavorabile partidelor aflate în opoziţie.

N-am să accept niciodată, indiferent de explicaţii, absenteismul voluntar al parlamentarilor. În ultima vreme, Opoziţia a lipsit în bloc de la votarea unor legi. Rău! Pentru că, în felul acesta, s-a instituţionalizat chiulul. Şi, sincer, nu din acest motiv se duc milioane şi milioane de oameni la vot. Pentru ca barosanii să chiulească de la servici. Din moment ce, pentru patru ani, serviciul parlamentarilor este în Camera Deputaţilor sau la Senat, o minimă decenţă spune că prezenţa trebuie să fie 100%. Restul, chiulul de şcolari neastîmpăraţi şi mereu prepuitori de scuze puerile, formă de protest sau nu, lipsa din sala de şedinţe se taxează. Şi nu mă refer la indemnizaţiile aleşilor, ci la nesimţirea de a nu fi acolo unde l-a trimis electoratul.

După 20 de ani de exercitare liberă a voinţei politice, oamenii aceştia n-au înţeles că nu este meritul lor că au ajuns în Parlament. Că, pur şi simplu, voinţa populară, dublată de persuadarea şi, mai ales, manipularea electoratului i-au propulsat în Forul Legislativ. În campanie au promis poduri, biserici, drumuri şi cîte şi mai cîte… Nespecificînd nici o clipă că nu asta este treaba lor. Ci: Să facă legi! Ei, bine, după ce ajung acolo, pe lîngă chiulul aleator, se şi organizează în a boicota, cică, lucrările Parlamentului. Şi demisionează. Ultimul exemplu este al doamnei Adriana Săftoiu. Cică nu mai poate! Că se solidarizează că protestatarii! Trebuia să ştie de la bun început că a lucra cu preşedintele României este un chin. (Doar i-a fost consilier). Dar, intrînd în PNL şi candidînd, a primit un mandat. Care – noblesse olige! – trebuia respectat. Evident că unor asemenea oameni nu li se va mai acorda – sper! – încredere. Nici din partea partidelor, nici din partea electoratului. Pentru că, pur şi simplu, politicienii n-au dreptul să ne lase cu ochii-n soare.

Iată şi cazul actorului-senator Mircea Diaconu. Domnia sa crede că ar fi cel mai mare fraier dacă ar demisiona. Corect. Dar imediat, adaugă că vor bloca (ei, PNL-iştii) munca în comisiile, birourile permanente şi în plen ale Senatului. Bravos! O recentă întrevedere cu un senator, de data aceasta reprezentant al puterii majoritare, m-a uluit. Spunea omul textual şi fără să glumească cîtuşi de puţin că nu se pricepe la politică. Păi, întreb şi eu, ce caută, în acest caz, pe culoarele Puterii. Sau culoarea „portocalie” a devenit un fel de Mare Adunare Naţională în care nu contează ce şi cum, că tot aşa se face, cum zice „Principalul”? Revenind la actorul Diaconu, întreb: oare de ce l-am trimis acolo, pentru a lucra sau pentru a încurca actul legislativ? (La care, între noi fie vorba, nici că se pricepe!)