USL Cluj le cere românilor să nu se lase manipulaţi

USL Cluj atrage atenţia că participanţii la protestele care au avut loc în zeci de oraşe din ţară sînt supusşi unor puternice acţiuni de manipulare şi la diverse presiuni care vin din partea statului. Social democratul Mircea Jorj le cere în acest context românilor care au ieşit în stradă să nu se lase intimidaţi şi să nu răspundă pozitiv la direcţia care le este indicată de diverşi ‘’cunoscători’’.

‘’Trăim în aceste zile, pe lîngă o stare extraordinară de trezire a Clujului, a României şi o imensă manipulare. Apar tot felul de ‘’cunoscători’’ care ne recomandă nouă oamenilor politici să nu mergem lîngă demonstranţi. Indiferent ce întrebări îmi pun pe acest subiect, răspunsurile sînt aceleaşi: vrem acelaeaşi lucruri ca şi oamenii din stradă, vrem ca oamenii ca Raed Arafat să-şi primească respectul şi recunoaşterea, vrem schimbare, vrem îndepărtarea  de la putere a guvernanţilor incapabili, vrem dialog, vrem democraţie, vrem alegeri la termen şi  nu este un secret – Da, vrem Jos Băsescu. Şi atunci de ce să stăm pe margine, şi să privim la oamenii care sînt legitimaţi, fotografiaţi şi amendaţi pentru că au curajul să-şi ceară libertatea. Nu vom sta deoparte, pentru că a avea capacitate de mobilizare este un atu şi nu un lucru pe care să îl ascundem’’, a spus Jorj. El a ţinut să explice că nu USL este iniţiatorul manifestărilor şi că nu social democraţii şi liberalii trebuie să stea în prima linie, însă, în opinia sa aceştia trebuie să fie printre oameni. ‘’Am întîlnit şi oameni care au încercat să se dezică de orientarea lor politică în aceste zile, pentru că ei interpretează greşit  implicarea politică. Nu-mi plac aceşti oameni, Aceştia sînt viitorii traseişti., aceştia sînt oportuniştii care se vor întoarce mereu în direcţia favorabilă. Mă bucură însă faptul că au ieşit la lumina zilei. Eu am fost şi voi mai merge alături de oameni în piaţă, pentru ca înainte de a fi om politic, sînt om. Am vorbit mereu despre acţiunile dureroase ale acestui guvern, am vorbit despre manifestările dictatoriale ale lui Băsescu, am propus soluţii alternative pentru comunitatea mea. De ce ar trebui să tac în aceste zile? De ce ar trebui să mă ascund de oameni în aceste zile, cîtă vreme ei strigă tot ceea ce am strigat eu în acest ciclu electoral?. Băsescu poate să încerce să-şi mai tragă de sfori păpuşile sale din guvern şi din alte instituţii, dar nu poate să transforme o ţară întreagă în marionete, indiferent cîte  sfori ar intinde printre noi’’, a adăugat Jorj. Liderul social democrat a mai menţionat că manipularea din ultimele zile este cel mai periculos atac pe care-l oamenii. ‘’Presiunea statului asupra omului obişnuit a crescut constant în ultimii anii prin toate metodele posibile şi eu cred că este unul dintre principalele motive pentru care oamenii au ieşit acum în stradă’’, a spus Jorj, adăugînd că românii nu mai trebuie să se lase manipulaţi şi să nu răspundă pozitiv la direcţia care le este indicată. La rîndul său, liderul PNL Cluj, Marius Nicoară a anunţat că USL va organiza joi la Bucureşti un marş de protest pe traseul Arcul de Triumf-Piaţa Universităţii. El a spus că de la Cluj şi-au anunţat deja intenţia de a participa la protest 300 de liberali. ’’Joi la 15,30 va începe acţiune şi va fi autorizată conform legii. Ceea ce facem noi ne asumăm’’, a spus Nicoară.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.