Bănicioiu: Băsescu şi echipa care a lucrat la proiectul legii Sănătăţii trebuie să-şi asume eşecul

Preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, consideră că proiectul legii Sănătăţii este eşecul preşedintelui Traian Băsescu şi al consilierilor săi care l-au elaborat şi spune că aceştia ar fi trebuit să-şi dea demisia.

Deputatul PSD îi cere ministrului Ladislau Ritli să readucă lucrurile la normal şi să-l recheme pe dr Raed Arafat pentru a se ocupa de sistemul de urgenţă. ”Preşedintele Traian Băsescu a conchis, în cele din urmă, că vinovaţi sînt poporul, medicii şi oricine altcineva numai cei care au avut această idee trăsnită cu legea Sănătăţii nu au nicio vină. Asta este ceea ce am înţeles din declaraţiile preşedintelui. Eu totuşi sper ca domnia sa în cele din urmă să-şi recunoască vina, pentru că vina este a domniei sale şi a echipei de la Cotroceni, pentru că au făcut o lege proastă, pentru că nu s-au consultat cu nimeni înainte aşa cum era normal şi pentru că nu au acceptat alte păreri, chiar cu riscul de a da profesioniştii la o parte’, a susţinut Bănicioiu.

În opinia lui, s-a dorit de la început în ceea ce priveşte acest proiect de lege să se impună doar voinţa politică. „Consider că nici cel care i-a luat locul domnului Arafat în condiţiile acestea nu prea mai are ce căuta acolo. Îi cer ministrului Sănătăţii să readucă lucrurile la normal şi să-l recheme pe dl Arafat să se ocupe de ceea ce ştie el mai bine”, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul PSD.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.