Traian Băsescu denunţă “dezinformările” privind legea Sănătăţii şi spune că în sistemul actual “românii nu sînt egali”

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat vineri seara decizia de retragere din dezbatere a noii legi a Sănătăţii, dar a ţinut să dezmintă “minciunile” care au dezinformat publicul asupra respectivului proiect de act normativ şi a precizat că în actualul sistem de sănătate există deja corupţie iar românii nu sînt “egali”.

“Cea mai mare minciună promovată continuu este legată de SMURD, deşi proiectul legii se află şi pe site-ul MS şi pe site-ul Preşedinţiei, continuă aceeaşi minciună: privatizarea sau desfiinţarea sau afectarea SMURD. (…) O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din banii de sănătate sau băieţii deştepţi. Dragii mei, trebuie să ştiţi că acum se întîmplă acest lucru. Dumneavoastră scrieţi aproape zilnic sau periodic despre preţurile la medicamente, despre prescripţiile exagerate la medicamente, despre datoriile pe care le avem tot timpul la plata medicamentelor şi aşa mai departe”, a afirmat Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că acei “privaţi” care sînt suspectaţi în prezent că vor lua bani publici prin noua lege a sănătăţii fac acest lucru în prezent “mai bine ca oricînd”. Şeful statului a susţinut că ar trebui să se vadă cît de “dramatică” este situaţia sistemului de urgenţă în mediul rural, lucru pe care noua lege ar fi dorit să-l îndrepte.

“Mai aflu despre privatizarea spitalelor, cărora se opun sindicate sau mai ştiu eu cine – altă minciună. Este vorba de transformarea spitalelor în societăţi comerciale sau în fundaţii, pentru a putea avea acces la credite, în funcţie de cifra de afaceri pe care o realizează, în aşa fel încît să poată să-şi achiziţioneze şi singure, nu numai din bani de la bugetul de stat, echipamentele necesare unei asistenţe medicale de calitate. Mai aflu că, dacă se aprobă cumva legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea să fim responsabili în ceea ce spunem. În momentul de faţă se întîmplă acelaşi lucru. Nu oricine are bani să meargă la un profesor care să-l opereze foarte bine, mulţi sunt operaţi de oameni mai mult sau mai puţin pricepuţi, cu o reputaţie mai mare sau mai mică”, a apreciat preşedintele.

Băsescu a afirmat că, în acest moment, în actualul sistem de sănătate corupţia există deja. “Deci, în acest sistem, corupţia, din acest punct de vedere, în sistemul de stat funcţionează din plin, şi în nici un caz românii nu sînt egali, din punct de vedere al şanselor, în sistemul actual. Eu nu spun că proiectul de lege pe care l-am propus în dezbatere publică, pe care Guvernul l-a propus in dezbatere publică, este mult mai echitabil din acest punct de vedere, pentru că probabil vor fi mulţi care nu vor putea să-şi facă asigurări suplimentare, dar măcar va fi un pachet de servicii de bază care va fi oferit egal tuturor”, a arătat Băsescu.

El a menţionat că o altă “minciună” privind proiectul de lege a sănătăţii este legată de ideea că aceiaşi bani vor fi utilizaţi, dar de data aceasta ei vor fi gestionaţi de firme private. “Şi dacă ar fi aşa, şi ar fi mai bine, pentru că firma privată ar urmări cheltuielile, pe cînd statul, acum, nu le urmăreşte, ci doar decontează deficite şi depăşiri de buget, dar se omite faptul că proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitare pentru a aduce mai multe surse la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, promovează ideea asigurărilor suplimentare, care, de asemenea, vor aduce mai multe resurse în bugetul de stat. Nu mai vorbim de faptul că o altă sursă, pentru spitalele mari, mai ales, cu cifra de afaceri mare, va exista o a treia sursă, aceea a atragerii de credite bancare în vederea echipării spitalelor. Deci, în niciun caz, legea nu vizează menţinerea aceloraşi sume de bani pentru eventualii asiguratori privaţi, ci vizează creşterea surselor de finanţare pentru sistemul de sănătate”, a completat şeful statului.

Nu în ultimul rînd, a spus preşedintele, s-a mai manifestat şi o îngrijorare legată de faptul că firmele de asigurări ar putea “să fugă cu banii”, el precizînd că nu crede că cineva ar concepe să pună la dispoziţie bani publici unor firme de asigurări private, fie ele şi de mare prestigiu, fără ca acestea să fie reasigurate sau să formeze un depozit de garantare a bunei executări a bugetelor care le vor fi alocate.

“Avem o creştere destul de accelerată a susţinerii financiare pe care bugetul de stat o acordă sistemului de sănătate, ceea ce ne obligă să observăm că, fiind vorba de o sumă în creştere, an de an, se prefigurează două mari probleme de deficite ale bugetelor în bugetul de stat al României, în bugetul consolidat – deficitul de la pensii şi deficitul de la sistemul de sănătate. (…) Soluţiile, de introducere a sectorului privat cu contribuţiile lui în sistemul românesc de sănătate, reprezintă o necesitate. La Fondul de Pensii nu avem ce să facem. Acolo, nu putem introduce nimic, decît să împrumutăm, să acoperim deficitul de peste 3,5 miliarde de euro, în fiecare an, sau să luam bani de la investiţii, de la alte cheltuieli ale bugetului, să ducem la fondul de pensii. Dar aici avem ce face, avem soluţii care rezidă din ceea ce am văzut că s-a întîmplat în alte ţări ale Uniunii Europene – implicarea sectorului privat”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele a subliniat însă că are şi el unele îngrijorări privind anumite “apucături neaoşe”, dar că acest lucru nu poate fi o piedică în calea reformei din sănătate. “Nici eu nu sînt liniştit ştiind unele apucături, dar nu atît ale marilor companii private, ci apucături româneşti, neaoşe, ceea ce nu înseamnă că de frica acestui fenomen al corupţiei să nu mergem mai departe, să nu încercăm soluţii de punere sub control a utilizării banilor, dovedindu-se, pînă acum, că statul nu poate controla eficient resursa financiară”, a mai spus şeful statului.

La finalul declaraţiei în care a încercat să dezmintă “dezinformările” pe tema proiectului legii Sănătăţii, Traian Băsescu a anunţat că cere premierului retragerea respectivului proiect de act normativ.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.