DAR…

Un proiect mai mult decît generos al Casei de cultură a municipiului Cluj-Napoca, realizat împreună cu Editura SEDAN: antologia  – Poeţi clujeni la cumpănă de milenii – vine să întregească un an editorial care, cu toate fenomenele deviante în ceea ce priveşte editarea de carte, a fost unul bogat în evenimente.

Sub coordonarea omului de cultură Dan Brudaşcu, antologia poeţilor clujeni are darul de a aduce în atenţia iubitorilor de poezie nu numai biografii, ci şi spicuiri din creaţiile celor care au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi în această lucrare.

Nu e loc de comparaţii şi ierarhizări. „Poeţi clujeni la cumpănă de milenii” vine să aducă un plus de culoare burgului. E un gest estetic formidabil, de reală sărbătoare, pentru un oraş care a avut şi are reprezentanţi de seamă în toate curentele literare ale epocilor pe care le străbate.

Darul acesta de sfîrşit de leat 2011 este de la un capăt la altul o înşiruire de virtuozităţi poetice. Chipurile se individualizează desigur, dar poeţii aflaţi între coperţile aceleiaşi cărţi au un numitor comun: alternanţa stărilor, subsumată momentului de graţie care ne defineşte specia. Ceea ce, să recunoaştem, frizează cu marea poezie a tuturor timpurilor, de oriunde s-ar produce ea.

Tentativa, aşadar, e lăudabilă. Cum dar din dar se face, Raiul literelor clujene aşteaptă şi alte lucrări care să-i consacre puterea de concentrare întru cuvinte frumoase.

– r.v. –

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.