Să ne prefacem…

RADU VIDA

N-am să-i arăt cu degetul pe întîi-stătătorii şi îndelung-cîrtitorii locuitori ai Cotrocenilor. Noi sîntem de vină că i-am lăsat să se instaleze acolo, să-şi facă de cap şi, mai ales, să debiteze tot felul de inepţii la adresa noastră. Să ne prefacem, şi de această dată, că ei n-au existat, că singuri ne-am croit un destin decent, că, la ceas de izbîndă, socotelile arată un plus pentru mărunta noastră existenţă. Vă propun acest exerciţiu de imaginaţie, pentru că voievozii, regii sau preşedinţii, ne-au promis marea cu sarea. Doar cîţiva dintre noi au reuşit să guste din binele efemer al lumii în care trăim. Restul, marea majoritate, au rostogolit generaţii de năcăjiţi, mereu în luptă cu nevoile.

Dar au (supra)vieţuit!
La ţară sau în micile oraşe, pare că nu se întîmplă nimic. Cămările-s aproape goale, voinţa puţină, dar şi nevoile pe măsură. Aşa că lucrurile se mai înviorează doar cînd vecinul de peste drum taie porcul. Semn de belşug şi mare rîvnă de peste an. S-o mai găsi şi niscai ţuiculiţă fiartă de două ori şi, uite aşa, ne putem preface că-i bine.

În marile oraşe, forfota-i la ea acasă. Chiar dacă salariile şi pensiile nu prea ajung pentru vînzoleală prin mall-uri, ies la iveală „banii negri”. Cîrnaţi, caltaboşi şi sîngerete – pentru ficaţi sănătoşi, praf de nimic pentru cei care au colesterol mărit, colecist rebel şi probleme cardiace. De-un strop de votcă tot se mai găseşte, aşa că neamul se adună la masa tristeţii, deapănă amintiri, pomeneşte pe strămoşi şi îngăduie viitorimii giumbuşlucuri de nepoţi neastîmpăraţi. Pînă la zările sparte de vînt mai este, îşi spun convivii, aşa că lasă iarna cu omăt dalb să viseze flori de liliac şi alergătură prin livada de cireşi. Şi se prefac că zăpezile-s ca altădată…

Evident că şomerilor le stau insomniile în gît. Şi n-au chef de discord. Serai de piersici li-i doar lista cu angajările din anul ce va să vină. Numai că, şi aici, trebuie să ne prefacem că nu vedem neruşinarea cu care ne tratează vremurile. Job-urile vs. locuri de muncă. Asta am reuşit în anii ce ne-au bolînzit veacurile. Site-ul MyJob publică tot felul de oportunităţi: call celler, customer support client,  service administrator şi operator facturare. În zona financiară se caută personal cu experienţă în vînzări şi relaţii cu clienţii; alţii ne momesc cu agenţi şi consultanţă, seniori pentru variante de limbaje de programare, ingineri software. Nici o vorbuliţă despre locuri de muncă adevărate, în care se produce ceva, se vinde şi se obţin bani pe produsele create! E drept că ultimul cotrocenean, venit pe drumuri, ude de mare portocalie, a decretat că nu trebuie să fim nostalgici după vechea industrie. Că, zice, acum exportăm mai mult decît altădată. Poate. Dar una e să trimiţi spre cele ţări mobilă cu furniruri de fluturi şi migdali, şi cu totul altceva cînd vagoane gemînde vereştoiesc maldăre de cherestea şi buşteni! N-am dreptate? Ne putem însă preface că trăim bine, că avem mai multe spitale, mai mult grîu, şcoli mai multe şi mai bune…

Pînă la urmă, ne putem preface şi că-i Crăciun, că toţi copiii se bucură de bucuria celor mari. Pentru că noi, indiferent pe unde staţi, şi cu cine ciocniţi un pahar de suferinţă, vă dorim
Sărbători fericite!