Finanţare privată pentru locuinţe din domeniul public al statului

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a anunțat că va construi locuinţe cu chirie, prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice.

Terenurile destinate construirii acestor locuinţe aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi vor fi transferate în folosinţa gratuită a ANL pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor realizate prin acest program. În program vor putea fi preluate şi construcţiile nefinalizate, aflate în diferite stadii de execuţie, pentru includerea lor în circuitul public. Implementarea şi derularea programului se va realiza prin încheierea contractelor de concesiune lucrări publice. ANL răspunde de îndeplinirea tuturor etapelor necesare demarării procedurii de achiziţie publică şi atribuirea contractului de concesiune, durata unui astfel de contract fiind, în general, de circa 20 de ani. Contractul de concesiune lucrări publice se atribuie conform prevederilor legale în vigoare. În cadrul contractului de concesiune, finanţarea obiectivului de investiţie va fi asigurată de investitori privaţi, care vor primi, în contrapartida locuinţelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plăţi unitare periodice, care urmează a fi rambursate, de ANL, din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Locuinţele vor fi exploatate de agenţii economici, conform contractelor de concesiune încheiate. Repartiţia locuinţelor se va face la nivel local, contractele de închiriere urmând a fi încheiate de ANL. Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, iar criteriile de ierarhizare a cererilor sînt cele folosite şi în prezent în programul ANL de construcţie de locuinţe pentru tineri. Chiria practicată pentru locuinţe va fi dată de suma următoarelor elemente: amortizare imobil pe o perioadă de 60 de ani, administrare imobil, impozit clădire şi asigurare locuinţă.

Decizia a fost luată în şedinţă de Guvern, în urma modificărilor şi completărilor la Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi a aprobării Programului „Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat.


Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.