În locul lui Ceauşescu ne-am pricopsit cu Băsescu

ILIE CĂLIAN

Am vrut să scriu azi doar despre cele întîmplate acum 22 de ani la Cluj-Napoca şi în celelalte localităţi din judeţ. Despre cei împuşcaţi şi cei răniţi atunci, despre aceia care, afluind din toate cartierele oraşelor, au dorit să-şi spună şi să-şi impună dorinţa de libertate şi de mai-bine. Nu e locul să vorbim despre cum şi-au imaginat oamenii, atunci, viitorul şi lumea care ar urma. Am vrut să mai scriu despre starea de confuzie generală din acele zile de după 22 decembrie, fără să uit de aşa-numitul război electronic (artileria antiaeriană de la Floreşti şi-a epuizat, mi se pare, muniţia împotriva unor ţinte false, astfel că, dacă cineva chiar ar fi atacat oraşul, ei n-ar mai fi putut să-i apere cerul). Şi n-aş fi uitat să scriu despre dezgustul acelui Crăciun însîngerat prin împuşcarea soţilor Ceauşescu, în urma unui simulacru de proces (aş fi preferat, ca atîţia alţii, să le auzim depoziţiile despre cele multe cîte s-au întîmplat în anii cînd au condus ţara, ca să ne putem înţelege trecutul şi să ne putem gîndi mai cumpănit la viitor).

Aş fi făcut asta dacă n-aş fi fost “deturnat” de un interviu la radioul public, al preşedintelui Băsescu. Mass-media a reţinut mai cu seamă atacul său la adresa UDMR şi a procurorilor. Băsescu a atacat UDMR pentru că Uniunea, prin ministrul “său” de la Sănătate, ar tergiversa reforma sistemului sanitar român, iar principalul motiv al acestei tergiversări ar fi “traficul de influenţă făcut de baronii sistemului de sănătate şi de baronii medicamentelor, care par mai importanţi decît interesul naţional.” Dacă este aşa, atunci “vina” UDMR nu e chiar aşa de mare. Mai mult îl va fi supărat pe Băsescu faptul că “Tot acolo (la UDMR – n.n.) s-a blocat şi reorganizarea administrativă”. Iar cînd vorbim de reforma administrativă, ne gîndim şi la Constituţie.

De fapt, asta pare să fie marea supărare a lui Băsescu: faptul că nu poate modifica litera şi spiritul Constituţiei după voia sa. Băsescu îşi pusese speranţa că va manevra în aşa fel, încît să profite de cele convenite în UE pentru introducerea în Constituţie a deficitului bugetar de maxim 3%, pentru a face, la grămadă, toate celelalte modificări constituţionale pe care le dorea. Numai că lucrurile nu merg chiar aşa de uşor – începînd chiar cu partenerii de Coaliţie, în special UDMR, şi sfîrşind cu partidele din Opoziţie. Spune Băsescu: “Niciun partid nu se opune acordului (cu UE – n.n), dar au pus cam multe condiţii ca să apreciez că nu vom intra într-un lung proces de negociere”. Aici Băsescu falsifică niţel adevărul prin omisiune – adică, “uită” că acele “multe condiţii” nu se referă la acordul cu UE, ci la celelalte modificări ale Constituţiei. Drept pentru care s-a gîndit să ceară UE să accepte ca România să facă acea modificare constituţională nu pînă la 31 decembrie 2012, ci pînă la intrarea sa în zona euro (adică prin 2015).

Pînă aici e în regulă – adică am putea înţelege că Băsescu a luat în calcul feluritele dificultăţi ale României. Dacă asta credeţi, v-aţi înşelat. Iată cum îşi explică Băsescu decizia: “Nu pot risca pe mîna înţelepciunii partidelor din România”. Dincolo de permanentul său dispreţ faţă de partide şi parlament – adică faţă de esenţa democraţiei -, Băsescu îşi expune încă o dată mentalitate de dictator, de stăpîn absolut: “nu risc”, zice el, la persoana întîi, de parcă el ar fi însuşi proprietarul acestei ţări şi n-ar dori să rişte într-o afacere personală.

Ceauşescu avea măcar prudenţa să vorbească la persoana întîi plural, sau cu referire la partid ca un alt plural, atunci cînd anunţa hotărîri importante. Atunci, de ce l-am mai împuşcat pe Ceauşescu – ca să ne pricopsim cu Băsescu?!