PE FRONTUL ARTELOR SE ÎNTÎMPLĂ CEVA!

  În sfîrşit, zăngănit de săbii pe cîmpul de bătălie al pieţei de artă clujene !

La ultima licitatie din anul acesta am sesizat cîteva „întîmplări” semnificative: deocamdată, confruntarea dintre arta veche şi arta contemporană, care a constituit substanta disputei, s-a soldat cu o netă victorie a „hopliţilor” – artiştii din tabăra vechilor şcoli artistice clujene şi băimărene. Cavaleria uşoară a artiştilor contemporani s-a mulţumit demonstrativ la cîteva „şarje” ameninţătoare dirijate de trei „generali” veterani, Teodor Botiş, Florin Maxa şi Ioan Sbârciu; aceasta arată că „tradiţia” are încă ancore puternice în gustul şi formaţia publicului. Ce este însă semnificativ are legătură cu „ţelurile” bătăliei, cu lupta pentru cîştigarea publicului!

  O metamorfoză îndelung aşteptată tinde să schimbe însăşi structura şi optiunile acestuia: bătrînii colecţionari de artă s-au dovedit încă o dată un meterez greu de străpuns. Conduşi de o viziune conservativă şi mînaţi de supărătoare prejudecăţi, aceştia par să ignore noile „forme” mai combative ale luptei pentru „trofee” (lucrări) pe care le adoptă tinerii, preferînd „gherila”, camuflajul lupilor cu blana de împrumut. După strategia îndelung exersată de poporul român constînd în ascunderea averilor şi retragerea în munţi, şi aceştia stau baricadaţi după obloanele minţii lor proprii, scrutînd vanitos spectacolul tineresc al pieţei. Aportul de onestitate şi prospeţime adus de noile generaţii este însă tonic şi reconfortant. Noii veniţi au intuit farmecul dobîndirii artei prin formula instruită şi distractivă a unui „joc de societate”, licitaţia devenind de nenumărate ori un prilej de a încrucişa „săbiile” nonşalant, fandînd preţios în stilul cavaleresc al muşchetarilor „d’autrefois”. Un spectacol răsplătit cu aplauze şi recunoştinţă.

Ultima licitaţie a avut din toate cîte ceva: trofee galonate, arme sclipitoare, mister, surpriză, strategii, manevre. O „bunicuţă” înzestrată cu un nepoţel plictisit de fastul bătăliei, descriind cu braţele prin aer zborul avioanelor de luptă însoţite cu rafale de mitralieră, şi un asistent placid cu chipul imobil, şi-a adjudecat piesele cele mai grele propuse pe piaţă. Strategi şi specialişti mascaţi, de cîteva ori aruncaţi sub focul adversarilor, mesaje cifrate adresate prin telefon, care arată că spectacolul a avut şi partea lui inedită, virtuală, fiind urmărit cu sufletul la gură şi de aceia care auzeau doar în receptacol vuietul bătăliei. Oameni eleganţi, stăpîni pe sine, şi femei frumoase, agenţi travestiţi cu fuste scurte, o forfotă liberă, dar discretă şi puţin zgomotoasă, alimentată de cupele de vin oferite de organizatorii care au ştiut să creeze o elevaţie omnipotentă, un suspans securizat, garnisit cu opere de artă. O „afacere” în care entertainment-ul susţinut discret şi sincopat de chamberlain-ul serii a făcut să radieze de bucurie feţele participanţilor.

Pe frontul artelor începe să se întîmple ceva. Drama şi crisparea stranie de altădată fac loc la o nouă bucurie a vieţii.

VASILE RADU