Premierul Emil Boc: În primăvară vom fi în faza selectării investitorului pentru hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti

Statul va desfăşura în primăvara anului 2012 selecţia investitorului pentru proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti în parteneriat public-privat, a anunţat, marţi, premierul Emil Boc, la un forum economic.

“Dacă este să vorbim în materie de energie, mă refer la proiectul de peste un miliard de euro care vizează construirea centralei Tarniţa-Lăpuşteşti, un proiect extrem de important pentru ceea ce înseamnă securitatea energetică a României şi deja în primăvară vom fi în faza selectării investitorului care să opereze în parteneriat public-privat construcţia acestei hidrocentrale”, a declarat premierul.

De asemenea, el a menţionat şi proiectul unui penitenciar în parteneriat public-privat iniţiat de Ministerul Justiţiei. “Nu vă ascund că avem în proiect şi realizarea unui penitenciar în regim de parteneriat public-privat, pentru că trebuie să avem curaj să deschidem sfera parteneriatului public-privat spre toate domeniile. Şi de aici vom putea merge şi în domeniul culturii sau în alte domenii care astăzi par a fi imposibil de pus la masa discuţiilor într-un regim de parteneriat public-privat”, le-a mai spus Boc oamenilor de afaceri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.