HANUCA – SĂRBĂTOAREA LUMINILOR (5772)

Hanuca este cea mai „tînără” sărbătoare evreiască, comemorînd evenimente petrecute în urmă cu 2175 de ani – puţin faţă de istoria multimilenară a poporului evreu. Atunci a avut loc o răscoală populară împotriva Imperiului Seleucid (Siria), unul din statele elenistice succesoare ale imperiului lui Alexandru Macedon, care stăpînea şi peste Iudeea. Revolta condusă de eroii Macabei se îndrepta împotriva politicii agresive de elenizare a populaţiei, de impunere a politeismului şi moravurilor greceşti. Şi ca prin minune, marele imperiu a fost înfrînt şi a fost creat singurul stat evreu independent din perioada de la distrugerea primului Templu şi pînă la naşterea statului modern Israel. Dar nu această uimitoare victorie militară este în centrul sărbătorii de Hanuca, ci un alt miracol. După eliberarea Ierusalimului de către insurgenţi şi purificarea Templului, s-a găsit un singur ulcior de ulei sfinţit pentru a arde în candelabru. Deşi cantitatea de ulei era suficientă doar pentru o zi, el a ars neîntrerupt timp de 8 zile, pînă cînd s-a putut pregăti ulei nou. Această victorie a luminii împotriva întunericului este sărbătorită de Hanuca, prin aprinderea unor lumînărele, începînd cu una în prima seară (20 decembrie în anul acesta), şi adăugînd apoi cîte una, pînă la opt în ultima zi a sărbătorii, într-un candelabru special cu 9 braţe. Este o sărbătoare a bucuriei şi a cîntecelor, mai ales pentru copii, care primesc daruri, se joacă cu un titirez şi mănîncă dulciuri. Este o sărbătoare importantă pentru poporul evreu, dar are şi o semnificaţie universală, fiind legată de evenimente care au salvat credinţa monoteistă în general.

În acest an, sărbătoarea Hanuca are loc între 21 – 28 decembrie, iar clujenii vor sărbători în ziua de 21 decembrie, orele 18, în Templul Memorial al Deportatilor.

Dr. Ossi HOROVITZ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.