Australia va accelera retragerea din Afganistan

Australia va accelera retragerea trupelor sale din Afganistan, drept urmare a progreselor realizate în procesul de formare a forţelor de securitate locale, scrie în ediţia sa de luni Sydney Morning Herald.

Conform unor surse oficiale, care au optat pentru anonimat, Ministerul Apărării australian intenţionează să recheme 750 din cei 900 de militari, desfăşuraţi în provincia Uruzgan (sud), respectiv o jumătate din contingentul australian în Afganistan, care numără în prezent 1.500 de soldaţi.

Participarea la Forţa internaţională a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan (ISAF), care a înlăturat de la putere mişcarea talibană (1996-2001), a costat Australia viaţa a 35 de soldaţi.

Australia a anunţat că va respecta calendarul iniţial stabilit de către NATO privind retragerea totală a trupelor internaţionale pînă la sfîrşitul lui 2014, însă recent premierul Julia Gillard a sugerat posibilitatea devansării operaţiunii de retragere a contingentului australian, transferul de prerogative către forţele locale urmînd să se efectueze mai devreme, în provincia Uruzgan.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.