Culture Action Days

 În perioada 13-15 decembrie 2011, AEGEE Cluj-Napoca celebrează cultura şi limbile străine prin evenimentul intitulat Culture Action Days. Este vorba despre un proiect iniţiat de AEGEE Europe şi implementat în mai multe oraşe ale Europei, între care şi Cluj-Napoca, începînd de anul acesta.

Aşadar, clujenii sînt aşteptaţi pe parcursul celor 3 zile de eveniment la seri de teatru, muzică, poezie, speed-reading, tîrguri, workshop-uri şi expoziţii.

Limbile străine vor fi promovate în cadrul zilei de 15 decembrie, dată aleasă pentru a reprezenta Ziua Europeană a Limbilor Străine)European Day of Languages. Celebrarea acestei zile a devenit deja o tradiţie în AEGEE Cluj-Napoca, asociaţia organizînd în fiecare an un eveniment asemănător.

Programul Culture Action Days: 13 decembrie 2011 – 10-16: Tîrg handmade + Workshop – Sisters Café; 19: Édith Piaf (one-woman show, trupa Gaudeamus) – Casa Municipală de Cultură, în

distribuţie: Anca Lăcusteanu, regia: Sorin Misirianţu; 21: Speed reading (speed dating, dar fără dating şi despre cărţi) – Sisters Café • 14 dcembrie 2011 – 18-2: Workshop Trash Art – Act Café; Workshop Benzi Desenate cu Glorioasa Fanzină – Act Café; 21: Concert folk şi recital de poezie – Zorki Photo Café • 15 decembrie 2011 – 16-18: Dezbatere publică – Facultatea de Studii Europene, sala Robert Schuman, tema: “Subvenţionarea culturii – pro sau contra”; 18-21: European Day of Languages – High Life Café. Participanţi: British Council, Centrul Cultural German, Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză, Catedra de Maghiară, Biblioteca de Portugheză, Secţia de Norvegiană, Lectoratul de Limba Finlandeză, Institutul Confucius, Bridge Language Study House; 22: Karaoke intercultural – Malţ Café & Bar.

AEGEE Cluj-Napoca s-a constituit în 9 mai 1991, de ziua Europei, marcînd astfel idealul organizaţiei, de liberă mobilitate şi eliminare a prejudecăţilor legate de diferenţele istorice si sociale ale Europei Centrale şi de Est. Asociaţia a fost prima antenă AEGEE Europe din România şi printre primele din Europa Centrală şi de Est. Organizaţia are statut de antenă autonomă, nonprofit şi se bazează pe munca voluntară a membrilor săi, avînd o orientare multiculturală şi interdisciplinară, numărînd membri de la toate facultăţile şi universităţile din Cluj-Napoca şi din alte oraşe. Astfel, AEGEE Cluj-Napoca se adresează tuturor studenţilor indiferent de profilul lor academic, încurajînd în acelaşi timp schimburile culturale şi oferind posibilitatea de a cunoaşte alţi studenţi din culturi şi ţări diferite, de a organiza şi susţine proiecte împreună, de a promova o Europă unită, fără prejudecăţi. Printre principalele principii şi valori promovate se numără cooperarea interstudenţească, voluntariatul, comunicarea şi munca în echipă. În acelaşi timp, sînt susţinuţi principalii piloni AEGEE Europe: schimbul intercultural, pacea şi stabilitatea, educaţia superioară, cetăţenia activă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.