Premierul E. Boc: Pentru Sănătate, vestea bună e că vor fi excepţii de la regula “un post din şapte”

Vestea bună pentru domenii ca Sănătatea, Educaţia, dar şi anumite componente ale administraţiei este că în 2012 se vor putea face, prin hotărîre de guvern, excepţii de la regula ocupării unui post din şapte, a declarat vineri premierul Emil Boc.

“Cu privire la medici, vreau să ştiţi că în anul 2012 – cu privire la medici, dar nu numai – vom putea stabili în anumite domenii, prin hotărîre de guvern, excepţii de la regula ocupării unui post din şapte. Ce înseamnă asta? Că dacă în Sănătate vom observa că există un necesar mai mare de posturi, sau în Educaţie sau poate în anumite componente ale administraţiei, prin hotărîre de guvern vom putea aloca mai multe posturi în aceste domenii, pentru că deja procesul de restructurare începe să-şi arate roadele şi vom putea să corectăm acolo unde au apărut deficienţe. Deci, asta este vestea bună pentru 2012”, a afirmat premierul Emil Boc, într-un interviu la RRA, întrebat fiind despre avertismentul preşedintelui CNAS privind migraţia masivă a medicilor.

De asemenea, referitor la faptul că medicii pleacă în afară nu doar pentru că s-au îngheţat angajările, ci şi pentru salarii mai bune, premierul Boc a spus că este adevărat acest lucru, însă plata este în funcţie de resursele pe care le are ţara. “Este şi asta adevărat, dar încercăm, cu resursele pe care ţara le are, să plătim atît cît ne putem permite şi să putem avea un sistem sanitar în România”, a susţinut şeful Guvernului.

El a insistat şi asupra faptului că dincolo de rectificarea bugetară prin care s-au alocat fondurile necesare achitării comenzilor de medicamente, trebuie continuate reformele în domeniul sănătăţii. “Trebuie completat acum demersul din Sănătate cu cîteva reforme vitale: o nouă lege a sănătăţii şi un nou pachet sau nu un nou pachet, un pachet minimal de servicii. Adică, ce să însemne asta? Ca fiecare cetăţean român să ştie că din 5,5% cît plăteşte el din salariu pentru sănătate îi revin în mod obligatoriu următoarele prestaţii medicale, pentru că astăzi sistemul medical poate fi unul foarte generos, să acopere operaţii foarte sofisticate, iar pentru altul să nu-i ajungă pentru faşă. Acest lucru nu mai poate continua. Dar am demarat lucrurile şi sînt pe această linie de rezolvare”, a spus primul-ministru.

Totodată, el a dezminţit faptul că Educaţia primeşte mai puţini bani decît în 2011 prin bugetul pe 2012, fiind astfel neglijată investiţia în generaţiile viitoare. “Nu. Educaţia nu primeşte mai puţini bani. Trebuie ţinut cont de procesul de restructurare care a avut loc în Educaţie şi în acest context trebuie comparate bugetele”, a arătat premierul.

Referitor la nemulţumirea aleşilor locali faţă de pierderea prin bugetul pe 2012 a resurselor pentru întreţinerea şcolilor, premierul a spus că, practic, aceşti bani nu sînt luaţi, ci sînt alocaţi în funcţie de Legea Educaţiei Naţionale, prin care intră în aplicare formula “banul trebuie să urmeze elevul”.

“E vorba de banii pe care îi plătim pentru întreţinerea şcolilor sub aspectul cheltuielilor cu utilităţile. Din 2012 aceşti bani se vor aloca per elev şi practic nu se ia, nu se dă nimic în plus, doar se rearanjează aceste sume de bani. Primăriile plăteau pînă acum la şcoli cheltuielile de întreţinere cu iluminatul şi celelalte utilităţi. Acum Guvernul, printr-o altă formulă, va plăti aceşti bani în funcţie de elev, ca urmare a aplicării Legii Educaţiei Naţionale şi nu va mai plăti primăria din vechile surse. Deci, despre aceasta este vorba în esenţă, de aplicarea unei prevederi din Legea Educaţiei Naţionale care spune foarte clar: cheltuiala trebuie să urmeze elevul. Banul trebuie să urmeze elevul”, a mai spus şeful Guvernului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.