Europa cui?

RADU VIDA

Răspunsul întrebării din titlu ar trebui  să fie simplu: Europa tuturor!  Continentul celor mulţi, cu diferenţele culturale, lingvistice şi de altă natură. Opintesc politicienii de decenii să realizeze visul fondatorilor. Şi, cu hîr, cu mîr, au ajuns într-un punct de grea încercare: criza! Cu „c” mare, dacă ne luăm după spusele doamnei Merkel, cancelarul de fier, care aprecia că trăim cea mai adîncă criză de la război încoace.

O criză ciudată, dacă stăm să ne gîndim. Pentru că, ţările dezvoltate ale Europei s-au dezvoltat şi mai mult, iar codaşii, ca să ne exprimăm eufemistic, au sărăcit şi mai şi. E drept că e vina noastră, dar, aşa cum am mai avut ocazia să spun, am fost „ajutaţi” temeinic. Nici nu ştiu cum ar fi arătat România, spre exemplu, dacă nu şi-ar fi lichidat flota, n-ar fi prăduit unităţile economice valabile şi ar fi pornit la reconstrucţia agriculturii de la ce aveam înainte. Revenind, însă, trebuie spus că Europa e a celor care o duc bine, pentru că, oficial, există 116 milioane de persoane afectate de sărăcie. Iar alte 42 de milioane trăiesc în condiţii extreme. Unde credeţi? În ţările aşa-zis emergente, care au sacrificat totul pentru a scutura jugul dictatorial şi s-au trezit cu toată nesiguranţa şi pauperitatea celor la care au visat doar. Şi tot bogaţii (PE), vezi doamne, cu gîndul la cei săraci, cer (CE) alţi şi alţi bani pentru combaterea sărăciei, cică.

Locuitorii (în principal, din ţările estului european) strîng cureaua. Şi, aşa cum remarca premierul britanic, David Cameron, instituţiile europene cer mărirea cheltuielilor bugetare. „Astfel de măsuri iraţionale adoptate de către UE împiedică redresarea economiei europene”, a spus oficialul. În aceste condiţii, spusele doamnei Angela Merkel par gogomănii: „Problemele Irlandei sînt şi ale Slovaciei. Problemele grecilor sînt şi problemele olandezilor, iar problemele spaniolilor sînt probleme noastre. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la graniţele noastre”, a spus cancelarul , citat de presa franceză. Chiar aşa?

Dacă ne uităm numai la fondurile europene destinate autostrăzilor, vom vedea că cele mai multe miliarde s-au dus către Spania, Irlanda, Franţa, Germania, Olanda, Italia. În timp ce nouă şi altor cîtorva ţări li se reproşează că „nu atrag fonduri europene”. Nu vi se pare o glumă bună? Dacă tot vorbim de autostrăzi, nici dracu n-a finanţat un centimetru de pe ruta Bucureşti – Constanţa, iar acum se băsmuieşte de Arad – Constanţa, un coridor cu care ne-au scos ochii cei din Vest, dar care are termene aşa şi-aşa, că lucrările trebuie finalizate pînă în 2013, că… Piedici.

Critici. Şi nici un fel de ajutor. Ca să nu mai vorbim de o minimă înţelegere. De altfel, nemţii, care au şi cea mai mare contribuţie la fondurile europene, dar sînt şi cei mai vocali, au refuzat ideea introducerii unor obligaţiuni comune pentru zona euro, cer schimbarea tratatelor europene şi sancţiuni dure pentru statele care încalcă disciplina financiară. Asta pentru că, vezi, doamne, 60% din exportul Germaniei e către ţările din UE, cu alte cuvine: să plătească tot săracul, pentru ca bogatul s-o ducă bine.

Nu aşa se poate face Europa Unită. Aşa, doar seamănă cu spusele unui non-european, care afirma că Europa de Vest e ca o veveriţă care şi-a umplut gura cu alune, dar nu le poate sparge. „Alunele”, îmi pare, sînt ţările din Est, care au ajutat la prelungirea agoniei  unui capitalism dezinteresat, pentru care avantajul reciproc înseamnă traiul pe spinarea altora.